Odată cu dezvoltarea fără precedent în întreaga istorie a activităților cu specific industrial, umanitatea se vede confruntată azi cu un pericol care nu doar că afectează, deseori iremediabil, mediul înconjurător, dar atentează și chiar pune în mod explicit în pericol însăși sănătatea, dezvoltarea și, în ultimă instanță, viața oamenilor.

Deșeurile au însoțit civilizațiile de-a lungul dezvoltării lor încă din cele mai vechi timpuri. De altfel, arheologii pot trage concluzii certe despre multe aspecte ale vieții și activității umane din ere antice, prin analiza deșeurilor din apropierea concentrărilor de locuire descoperite. Dacă în acele timpuri, însă, aceste „subproduse” ale civilizației nu constituiau o problemă deosebită, în ziua de astăzi, ele reprezintă unele dintre cele mai grave flageluri cu care se confruntă întreaga planetă. Deșeurile au devenit, pe măsură ce populația globală a atins numere nemaiîntâlnite, iar industria și agricultura s-au dezvoltat într-un ritm alert, o problemă spinoasă, atât pentru guverne, cât și pentru agenții economici în egală măsură.

Efectele deșeurilor nereciclate sunt devastatoare pe termen mediu și lung asupra străduinței de a asigura un climat sănătos de viață și perpetuarea ecosistemului pe întreaga planetă. De exemplu, statisticile Uniunii Europene consemnează că fiecare locuitor european produce circa 5 tone de diverse deșeuri în fiecare an. De asemenea, doar un procent de 38% din totalul deșeurilor la nivel european sunt reciclate, în timp ce peste 60% din resturile casnice încă sunt depozitate în gropi de gunoi clasice, fără o minimă operațiune de neutralizare.

Desigur, politicile Uniunii în domeniu vizează tocmai protecția mediului și a sănătății oamenilor, dar și trecerea cât mai rapidă la o economie de tip circular, ale cărei obiective principale ar trebui să vizeze o îmbunătățire a managementului deșeurilor prin stimularea inovațiilor în reciclare și limitarea vechilor metode de depozitare a acestora.

Deșeurile casnice, produse de gospodării, sunt, însă, doar o mică parte a problemei prezente. Există o categorie de astfel de deșeuri care nu pot fi ușor reciclate sau depozitate și care constituie mereu cauze ale unor catastrofe ecologice periodice. Este vorba de deșeurile periculoase, despre care vei afla câteva informații suplimentare în acest articol.

1. Deșeurile periculoase – definiție și categoriile care se supun unor legislații speciale

O categorie specială a deșeurilor este reprezentată de cele încadrate, de-a lungul timpului, prin reglementări succesive, în categoria celor periculoase. Acestea pot fi totodată și toxice și sunt rezultatul rezidual al unor game largi de activități, de la fabricarea feluritelor produse, la activități din domeniul agricol, ori a sistemelor de tratare a apelor uzate, din construcții, service-uri de reparații auto, laboratoare chimice și spitale, pentru a enumera doar câteva exemple.

Această categorie de deșeuri se poate prezenta atât sub formă lichidă, cât și sub formă solidă sau, în unele situații, la limita dintre cele două forme de agregare. În compoziția lor există o varietate de substanțe chimice, metale grele, agenți patogeni sau, în unele cazuri, materiale radioactive.

Deșeul periculos nu trebuie să fie legat în mod exclusiv de zona de producție sau de cea instituțională, deoarece astfel de substanțe pot proveni chiar și din cadrul gospodăriilor. Este suficient să se constate numărul de baterii uzate, de echipamente electrice și electronice, resturi de vopseluri și pesticide care se aruncă anual în locurile de colectare a gunoiului menajer. Toate acestea conțin anumite substanțe cu potențial periculos atunci când nu sunt colectate și depozitate în mod corespunzător.

Încadrarea deșeurilor în categoria specială a celor periculoase ține tocmai de faptul că substanțele din conținutul lor pot afecta sănătatea și viața oamenilor, a animalelor și a plantelor, fie că ajung în apă, în sol sau chiar în aer. Unele materii toxice, așa cum este cazul mercurului sau plumbului, pot rezista perioade extrem de lungi în mediul înconjurător și chiar pot duce la acumulări destul de importante de-a lungul timpului în mediul acvatic sau terestru. Orice ființă vie poate absorbi aceste substanțe toxice prin modul de hrănire, cum este cazul, de exemplu, al ingerării peștelui pescuit din ape contaminate.

În trecutul nu foarte îndepărtat, acum doar câteva zeci de ani, multe dintre substanțele din categoria deșeurilor periculoase nu aveau o reglementare legală strictă, fapt care a permis, ani la rând, contaminarea unor comunități întregi și a unor zone extrem de mari din mediul înconjurător.

În prezent, tocmai datorită realizării pericolului iminent, există o atenție în creștere din partea organelor legislative și a guvernelor asupra acestui domeniu, fapt ce se traduce prin creșterea fără precedent a volumului de legislație de reglementare în zona protejării mediului. Astfel, multe firme se găsesc azi în fața unor probleme ridicate nu atât de interdicțiile sau obligațiile pe care trebuie să și le asume din punctul de vedere al protejării mediului în activitatea desfășurată, cât, mai ales, de complexitatea, specificitatea și volumul imens de legislație care trebuie să fie implementat în toți pașii dezvoltării unei activități.

De multe ori, este o reală nevoie de consultanță pentru managementul corespunzător al deșeurilor, pentru autorizații de mediu și alte evidențe si raportări specifice ale acestui domeniu, deoarece angajații din cadrul firmelor nu pot fi mereu la curent cu toate modificările și noile reglementări legislative, astfel încât să îndeplinească absolut toate cerințele legiuitorului pentru a evita o serie de sancțiuni care, la fel ca volumul actelor de reglementare și raportărilor, sunt într-o creștere continuă, pe măsură ce lupta pentru protejarea mediului capătă proporții fără precedent.

Deșeurile periculoase sunt clasificate exhaustiv în fiecare regiune a Globului. În Uniunea Europeană, aceste categorii sunt explicit menționate în Directiva Cadru a Deșeurilor, care oferă o catalogare strictă în vederea monitorizării și controlului acestora, de la momentul producerii lor, până la stadiul neutralizării (depozitării definitive sau reciclării, acolo unde este posibil). De asemenea, Directiva interzice în mod expres amestecul diverselor categorii de deșeuri periculoase, dar și al acestora cu cele generale, necatalogate astfel, prin directiva transpusă în România prin Legea 211/2011.

Clasificarea deșeurilor în periculoase și standard este bazată pe același sistem de catalogare și etichetare a substanțelor și materialelor cu potențial periculos. Se asigură, astfel, faptul că reglementarea și principiile aplicate sunt unitare pentru întreg spectrul de materii din această categorie.

Lista este foarte lungă, dar, în principal, deșeurile periculoase sunt cele provenite din unele dintre următoarele categorii:

• Explozivi;
• Lichide și solide inflamabile;
• Substanțe otrăvitoare;
• Substanțe toxice și ecotoxice;
• Substanțe infecțioase;
• Deșeuri medicale;
• Ape și uleiuri uzate, mixturi de ape cu hidrocarburi, emulsii;
• Deșeuri din zonele de producție la care se folosesc rășini, latex, plastic, adezivi;
• Deșeuri care conțin anumite cantități de cupru, zinc, cadmiu, mercur, plumb și azbest;
• Deșeuri din gospodării sau rezultate din incinerarea acestora.

2. Colectarea deșeurilor periculoase rezultate în urma diverselor activități economice

Pe lângă diversele studii de impact asupra mediului, necesare pentru autorizarea funcționării, în ceea ce privește colectarea deșeurilor, în general, și a celor încadrate ca fiind periculoase, în particular, răspunderea pentru menținerea evidenței acestora cade atât în sarcina producătorului, cât și a agenților economici care se ocupă de operațiunile ulterioare cuprinse în ierarhia ordinii de prioritate din cadrul legislației referitoare la prevenirea generării și la gestionarea acestor materii.

Din acest punct de vedere, prin Legea 211 /2011 privind regimul deșeurilor, ierarhia menționată cuprinde un număr de cinci pași:

• Prevenirea;
• Pregătirea pentru reutilizare;
• Reciclarea;
• Alte operațiuni de valorificare, inclusiv cea energetică;
• Eliminarea.

Firmele care, în procesele de producție, generează deșeuri, au obligația, conform HG 856/2002, de a ține evidența gestiunii pentru fiecare tip de deșeu în parte.

Pe de altă parte, în ceea ce privește colectarea, transportul, depozitarea temporară, valorificarea și eliminarea deșeurilor, firmele care se ocupă de tot acest lanț ierarhic sunt, la rândul lor, obligate din punct de vedere legal să țină o evidență a acestora, dar numai pentru deșeurile produse prin activitatea proprie.

Toate aceste evidențe sunt raportate autorităților publice teritoriale cu rol de protecție a mediului sau altor autorități locale sau naționale cu atribuții în acest domeniu.

Pentru a ști în orice moment pentru ce tipuri de deșeuri trebuie să fie întocmite evidențe, HG 856/2002 cuprinde o listă a acestora care le include, în mod distinct, și pe cele încadrate la categoria de periculoase. Lista este actualizată periodic, în conformitate cu anexele din OUG 78/2000.

Anexa 1C, din ordonanța de urgență mai sus menționată, cuprinde categoriile sau tipurile generice de deșeuri periculoase. Anexa 1D indică toți constituenții acestora, iar Anexa 1E cuprinde proprietățile acestor materii, care fac ca ele să fie încadrate în această categorie specială.

Este de menționat faptul că listele ce conțin categoriile de deșeuri periculoase se aprobă și se actualizează prin hotărâri de guvern.

Un rol crucial în ansamblul managementului deșeurilor periculoase trebuie să fie acordat tot mai mult prevenirii producerii acestora și reciclării celor produse deja. Totuși, acest deziderat de evitare/reciclare a acestor materii nu poate fi realizat în totalitatea cazurilor.

Spre deosebire de categoria generală, în cazul deșeurilor periculoase, acestea trebuie să fie înregistrate în toate locurile de pe întreg parcursul circuitului lor: locul de generare, de descărcare după transport și de depozitare.

De asemenea, agenții economici care sunt implicați în una sau mai multe dintre operațiunile din ierarhia managementului deșeurilor periculoase (producere, valorificare, colectare, transport) sunt obligați să dețină capacitatea de a le depozita separat de cele încadrate în categoria generală. Separarea este necesară atât între categorii diferite (periculos – nepericulos) cât și în cadrul aceleiași categorii (între substanțe sau materii diferite) deoarece pot exista cazuri, în funcție de proprietățile fizico-chimice ale diverselor materii, care pot duce la anumite reacții cu potențial periculos, așa cum este cazul unor aprinderi ce pot genera incendii sau a unor emanații de gaze cu potențial dăunător.

Separarea este necesară și pentru a ști cu exactitate ce măsuri pot fi luate și cu ce materiale se poate acționa în cazul unor incendii pentru stingerea acestora.

3. Transportul deșeurilor periculoase – un factor de risc identic cu al bunurilor supuse Convenției ADR

Transportul deșeurilor, atât al celor periculoase, cât și al celor nepericuloase, este gestionat în România de Hotărârea Guvernului nr. 1061/2008 care stabilește procedura de reglementare și control a acestui segment logistic important în ansamblul managementului deșeurilor.

Este de menționat faptul că activitatea de transport a deșeurilor se poate face doar de către agenții economici care au obținut o autorizație de mediu din categoria actelor de reglementare specifice acestui domeniu, conform legislației aplicabile colectării, stocării temporare, tratării, valorificării și eliminării acestei categorii de materiale.

Aceste autorizații de mediu sunt suplimentare, în cazul deșeurilor periculoase, față de cele solicitate de autoritățile competente din domeniul transportului pentru bunurile periculoase în general. De exemplu, un transportator rutier trebuie să dețină o certificare ADR atât pentru mijlocul de transport, cât și pentru șofer, dacă este implicat în operațiuni logistice cu bunuri considerate periculoase conform Acordului European referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase.

Convenția (sau acordul ADR) stabilește obligații și condiții privind vehiculul, dar și modul în care trebuie să se efectueze operațiunile logistice în acest domeniu, precum și clasele de bunuri încadrate în diverse grade de periculozitate.

Actul normativ care reglementează transportul rutier de mărfuri periculoase supuse Convenției ADR este Hotărârea de Guvern nr 1.175 din 26 septembrie 2007. Transportul feroviar din acest domeniu este reglementat de Legea 53/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind Transportul Internațional Feroviar al Mărfurilor Periculoase RID, iar în domeniul prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 1.730/2001 privind aprobarea sistemelor de raportare a incidentelor în care sunt implicate nave maritime care transportă mărfuri periculoase, substanțe dăunătoare și/sau poluanți marini.

Desigur, acestea sunt doar normele principale de reglementare a transportului mărfurilor periculoase, categorie în care sunt incluse și deșeurile cu aceleași caracteristici. Volumul legislativ complet este mult mai mare, de multe ori fiind preferabilă apelarea la servicii specializate de consultanță pe probleme de mediu pentru evitarea situațiilor în care neconformitatea inventarului documentar sau a operațiunilor pot atrage sancțiuni foarte mari din partea autorităților cu atribuții de control.

De regulă, transportul deșeurilor periculoase se efectuează de la locul în care acestea au fost produse sau de la locul unde au fost depozitate, către acele firme care se ocupă cu colectarea, stocarea, tratarea, valorificarea și eliminarea acestora. Orice transport din această categorie se poate realiza doar sub condiții stricte, expres prevăzute în legislație.

Toate operațiunile pot fi făcute doar pe baza unui formular pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase, în afară de inventarul standard de documente necesare care însoțesc toate bunurile și mărfurile cât timp acestea se află pe mijloace de transport (de exemplu, carnetul TIR, CMR sau scrisoare de trăsură, packing list, bill of lading etc.)

Formularul pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase se întocmește în nu mai puțin de 6 exemplare originale, care sunt distribuite astfel, conform normelor legale în vigoare:

• Un exemplar rămâne la expeditor;
• Un exemplar se înmânează destinatarului;
• Un exemplar se păstrează de către firma de transport;
• Un exemplar ajunge la agenția județeană pentru protecția mediului care a emis aprobarea pentru efectuarea transportului;
• Agenția județeană pentru protecția mediului din zona în care își are sediul expeditorul sau generatorul de deșeuri periculoase va păstra un alt exemplar original;
• În fine, un exemplar original va fi destinat inspectoratului pentru situații de urgență al județului în care este înregistrată activitatea generatorului sau expeditorului de deșeuri periculoase.

Regimuri speciale de reglementare sunt impuse prin legislație pentru diverse categorii de operațiuni logistice și pentru diverse categorii de deșeuri periculoase, așa cum este cazul  deșeurilor de proveniență medicală sau a celor radioactive.

În concluzie, gestionarea deșeurilor periculoase este o activitate asupra căreia atenția autorităților este din ce în ce mai crescută, în contextul general al reducerii efectelor și generării poluării. Deșeurile sunt un factor important de poluare a mediului, iar cele periculoase pot primejdui în mod iminent sănătatea și viața ecosistemului și a oamenilor, astfel că nivelul de reglementare, dar și cel sancționator sunt mult mai aspre în acest domeniu.

Sursa foto: Unsplash.com.