Poluarea aerului – cum se produce aceasta și care sunt măsurile la nivel național și european

Poluarea aerului sau poluarea atmosferică reprezintă, ca definiție, schimbarea calității aerului prin contaminanți chimici, biologici sau fizici, care pot avea efecte negative asupra sănătății oamenilor și animalelor, asupra climei și a bunurilor materiale.

În perioada 1990-2016, poluarea aerului a fost al cincilea factor de risc pentru sănătate, după malnutriție, riscurile alimentare, hipertensiunea arterială și consumul de tutun. În fiecare an, aceasta provoacă moartea prematură a peste șapte milioane de persoane. În continuare, poți afla ce este poluarea aerului și cum se transpune această problemă în legislație.

1. Istoria poluării aerului – date importante

Poluarea aerului prin produse gazoase a început odată cu secolul al XIX-lea, când utilizarea cărbunelui și construcția de uzine a început să crească în mod semnificativ. Efectele asupra sănătății erau atunci vizibile mai ales în cazul lucrătorilor, ale căror locuințe se aflau de obicei în imediata apropiere a întreprinderilor.

În Anglia victoriană, până la începutul secolului al XX-lea, poluarea aerului era pentru mulți oameni încă o curiozitate, fiind percepută încă ca fiind un semn al progresului și al bogăției pe care dezvoltarea industrială o aducea, iar această viziune s-a menținut uneori până mai târziu.

În prezent, poluarea din surse industriale reprezintă o problemă mai ales în țările în curs de dezvoltare, precum India, în care în 2018 se aflau 10 dintre cele mai poluate orașe din lume, Nigeria și China. Cu toate acestea, nici în unele orașe influente europene nu se respectă încă toate normele impuse de Organizația Mondială a Sănătății.

2. Care sunt principalele surse de poluare a aerului?

Există nenumărate tipuri de contaminați și o varietate de surse de poluare, care au legătură cu diferite activități antropice. Există rareoriși cauze naturale ale scăderii calității aerului, precum focurile spontane întinse pe suprafețe extinse, dar cele artificiale rămân principala problemă.

Pentru a combate în mod eficient scăderea calității aerului în cadrul propriei afaceri, trebuie să cunoști cum are loc aceasta, pentru a găsi cele mai bune metode de eficientizare a activității tale economice.

Iată activitățile din diferite domenii care contribuie, într-o mai mică sau mai mare măsură, la poluarea aerului:

2.1. Poluarea aerului prin combustia biomasei

În timpul iernii, între 50 și 70% din masa aerosolilor, atât la nivelul solului, cât și la o altitudine ridicată, provine din combustia biomasei (prin focul din sobă, focul agricol sau cele din grădini).

Prin anumite procedee chimice, în cadrul programului european Carbosol (2001-2005) au fost realizate cercetări prin care s-au diferențiat aerosolii din această sursă față de cei având ca sursă combustibilii fosili. Concluzia studiului a fost că „maniera cea mai eficace de limitare a poluării la nivel continental, în special iarna, constă în atacarea problemei combustiei de biomasă prin dezvoltări tehnologice și prin reglementarea strictă a modului de utilizare a acesteia”.

Alte studii au constatat faptul că fumul provenit din biomasă are aceleași efecte asupra sănătății precum cel provenit din produse petroliere.

2.2. Poluarea aerului prin vehiculele cu motor

Vehiculele cu motor poluează eliberând următoarele substanțe:

• dioxidul de carbon (CO2), care nu este toxic, dar cunoscut drept una dintre cauzele efectului de seră;
• gaz cu proprietăți de toxicitate;
• particule în suspensie (PM10 și PM2.5) – o treime din acestea au ca origine traficul rutier;
• compuși organici volatili, eliberați prin evaporare și prin gazele de eșapament.

Pentru că traficul rutier a crescut în ultimele câteva decenii în mod considerabil, poluarea provocată de vehiculele cu motor a devenit un pericol pentru sănătatea publică. Primele măsuri legate de emisiile de poluanți în aer au fost luate în Europa în 1990 în cazul vehiculelor cu tonaj ridicat iar în 1992 pentru mașinile personale.

De atunci, măsurile la nivel european au fost modificate la fiecare câțiva ani, pentru a veni în întâmpinarea creșterii numărului de vehicule și pentru a fi adaptate noilor dezvoltări tehnologice.

În cadrul sectorului de transport, cel rutier rămâne principala sursă de poluare, în ciuda măsurilor luate la nivel european începând cu 1990. Până în 2018, procentul de emisii a scăzut doar de la 88 la 82%, însă s-a redus la jumătate dacă se iau în considerare și aparatele de zbor și pe apă.

La nivel internațional, un acord important care privește efectul de seră provocat de vehicule este Protocolul de la Kyoto, care a urmărit limitarea drastică a consumului de CO2 în domeniul transporturilor, începând cu 1995.

În 2015, conform acestui protocol, cantitatea maximă de emisii era de 130g/ km (4L/ 100km, dar a scăzut până la 95g/ km în 2020 (3,6 L/ 100km).

Chestiunea poluării aerului de către vehiculele cu motor privește și interiorul acestora. Persoanele care călătoresc astfel sunt expuse în autoturism la particule fine și la mucegaiuri cu efect alergenic, iar în exterior la monoxidul de carbon.

2.3. Despre poluarea aerului prin procesul de producere a energiei electrice

În 2016 a fost publicat un raport realizat de WWF, în colaborare cu alte trei ONG-uri și cu susținerea Uniunii Europene, care analiza decesul prematur al unui număr de persoane având drept cauză poluarea atmosferică provocată de centralele pe bază de cărbune. Numărul deceselor putea fi comparat cu cel provocat de accidentele rutiere (26.000).

Conform unui raport european din 2014, în perioada 2008-2012, din 30 de întreprinderi industriale aducând daune economice ridicate, 26 sunt reprezentate de centralele electrice care funcționează în principal pe bază de cărbune sau lignit, situate preponderent în Germania și Europa de Est.

Necesarul de energie crește la nivel mondial, iar producerea acesteia implică resurse din ce în ce mai ridicate și consecințe semnificative, îndeosebi în China, responsabilă pentru 27,5% din totalul mondial de CO2 și Statele Unite, pentru 16,9%.

2.4. Aerul poluat de activitatea industrială

Confecționarea unei mari părți din obiectele necesare pentru viața de zi cu zi implică eliberarea de substanțe chimice în atmosferă, în special în cazul produselor din plastic.

În fiecare țară există anumite legi care prevăd controale realizate de agenții speciale sau de către firmele însele, pentru evaluarea emisiilor de poluanți.

2.5. Surse de poluare a aerului în agricultură

Și agricultura este responsabilă în parte pentru efectul de seră și încălzirea climatică, prin eliberarea unei cantități însemnate din aceste trei tipuri de gaze:

• protoxid de azot, prin răspândirea îngrășămintelor pe bază de azot;
• metan, produs de sistemul digestiv al animalelor rumegătoare;
• dioxid de carbon, emis de motoarele utilajelor și de încălzirea grajdurilor.

3. Măsuri de prevenire a poluării aerului

De-a lungul ultimelor decenii, de când problema calității aerului a devenit o urgență  în multe zone din lume, s-au luat măsuri la nivel național și internațional pentru a limita efectele activității antropice și s-au căutat soluții mereu îmbunătățite.

3.1. Ce trebuie să facă agenții economici din România pentru a preveni poluarea aerului?

În România, reglementarea care privește calitatea aerului este Legea nr. 104/ 15.06.2011, prin care au fost introduse în legislația națională prevederile din:

• Directiva 2008/ 50/ CE a Parlamentului și a Consiliului European legată de calitatea aerului înconjurător în spațiul european;;
• Directiva 2004/ 107/ CE a Parlamentului și a Consiliului European privind concentrația din aer de arsenic, cadmiu, mercur și hidrocarburi aromatice policiclice.

Această lege conține detalii despre:

• stabilirea obiectivelor în ceea ce privește calitatea aerului, astfel încât să fie evitate efectele asupra sănătății și a mediului;
• evaluarea calității aerului în raport cu criterii stabilite la nivel european;
• colectarea de informații prin care poate fi susținută combaterea poluării aerului și monitorizarea îmbunătățirilor aduse;
• punerea la dispoziția publicului a datelor privind calitatea aerului;
• menținerea calității aerului în zonele fără probleme;
• cooperarea cu alte state pentru a menține aerul curat;
• îndeplinirea obligațiilor din convenții, acorduri și tratate internaționale la care România este parte.

Legea pentru protecția aerului este pusă în practică prin Sistemul Național de Evaluare și Gestionare Integrată a Calității Aerului (SNEGICA), care cuprinde două subdiviziuni:

• Sistemul Național de Monitorizare a Calității Aerului;
• Sistemul Național de Inventariere a Emisiilor de Poluanți Atmosferici.

Evaluarea se face conform prevederilor din Anexa nr. 2 din Legea 104/ 2011, prin care au fost impuse criterii de clasificare în acord cu cerințele europene. Există mai multe tipuri de zone cu gestionare diferită, în funcție de problemele existente:

• 13 aglomerări (Braşov,Bucureşti, Bacău, Baia Mare,  Brăila, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, şi Timişoara);
• 41 de zone, stabilite la nivel de județ.

Agenții economici trebuie să întreprindă următoarele acțiuni, în caz contrar, sancțiunile pentru cei care poluează sunt  drastice:

• cei care desfășoară activități cu surse fixe de poluare atmosferică trebuie să participe la programe de reducere a emisiilor și la planurile de îmbunătățire a calității aerului și trebuie să se supună controlului autorităților competente sau să realizeze propria monitorizare a factorilor de mediu;
• respectarea obligațiilor cuprinse în acestea;
• respectarea obligațiilor din programele pe termen scurt declanșate de către autoritatea publică teritorială;
• pentru sursele mobile de poluare trebuie respectată limita de emisii specifice fiecărui tip de sursă;
• transformarea surselor de emisii difuze în surse dirijate, dacă este posibil;
• punerea la dispoziție a informațiilor necesare pentru evaluarea nivelului de emisii rezultate în urma activității economice desfășurate;
• obligația de a informa autoritățile competente când nivelul maxim de emisii admis prin lege este depășit și atunci când se produc avarii, accidente etc. cu efect asupra calității aerului.

3.2. Măsuri luate la nivel european pentru prevenirea efectelor poluării aerului

La nivel european, normele privind poluarea aerului sunt stabilite prin anumite directive, decizii și regulamente.

Printre directivele privitoare la problema calității aerului se numără:

• Directiva 2008/ 50/ CE privind calitatea aerului înconjurător și obținerea unui aer mai curat în Europa
• Directiva 2004/ 107/ CE legată de cantitatea de arsenic, cadmiu, mercur, nichel și hidrocarburi aromatice policiclice din aer.

De-a lungul timpului, au fost stabilite o serie de decizii având drept obiectiv îmbunătățirea măsurilor de menținere și îmbunătățire a calității aerului, printre care se află și acestea:

• Decizia 2011/ 850/ CE prin care se stabilesc normele directivelor amintite, privind schimbul de informații și raporturile legate de calitatea aerului, la nivelul Uniunii Europene;
• Decizia 2004/ 470/ CE – stabilirea provizorie a metodelor de măsurare a concentrației de PM2,5;
• Decizia 2004/ 461/ CE – întocmirea unui chestionar de raportare anuală a parametrilor relevanți pentru calitatea aerului înconjurător;
• Decizia 2004/ 279/ CE – punerea în aplicare a Directivei 2002/ 3/ CE, în legătură cu ozonul din aer;

De asemenea, există și unele regulamente care au ca obiect problema aerului înconjurător:

• Regulamentul (CE) nr. 1059/ 2003 privind organizarea comună a unităților teritoriale necesare pentru măsurare și statistică;
• Regulamentul (CE) nr. 176/ 2008 – în completarea regulamentului de mai sus, prin care se are în vedere aderarea României și a Bulgariei la Uniunea Europeană.

Legislația europeană conține deja multe prevederi, acumulate în special de-a lungul ultimilor 30 de ani, însă este într-o continuă transformare, în funcție de completările ce trebuie aduse la nivel legislativ și de noile necesități și provocări apărute în statele membre, în ceea ce privește poluarea aerului.

De aceea, și la nivel național, apar constant modificări care au drept scop alinierea la directivele europene și obținerea unui nivel satisfăcător de emisii, care să nu afecteze negativ mediul.

Pentru a te asigura că ești la curent cu toate schimbările de care trebuie să ții cont pentru a-ți desfășura activitatea în cele mai bune condiții, poți apela la un consultant de mediu, care îți va da informațiile necesare pentru a asimila mai ușor modificările din domeniul legislației privitoare la calitatea aerului și care va realiza un audit de mediu, un pas esențial pentru alinierea la cerințele de la nivel național și european.

Poluarea aerului este o problemă ce trebuie combătută printr-o acțiune constantă la nivel național și internațional, în principal la nivelul activității economice. Fiecare antreprenor are obligația de a respecta reglementările din domeniul protecției aerului înconjurător și de a găsi cele mai bune metode de reducere a emisiilor.

Sursă foto: Pixabay.com.