Colectarea selectivă a deşeurilor este o activitate esenţială într-o societate civilizată și în România este o problemă ce trebuie rezolvată atât cu implicarea mediului de afaceri, a cetățenilor cât și a autorităților. Problema deșeurilor este una de interes atât pentru mediul de afaceri ce trebuie să urmeze anumite legi şi proceduri când vine vorba de managementul deșeurilor, cât şi pentru persoanele care trebuie să limiteze impactul pe care îl au asupra mediului, prin generarea responsabilă a deșeurilor. Colectarea selectivă a deșeurilor este un pas foarte important către gestionarea eficientă a acestora și diminuarea impactului asupra mediului și principala teza de la care trebuie pornita educarea in acest sens este ca deșeul reciclabil nu este gunoi, ci este o resursă. Iată ce tipuri de deşeuri există cu preponderență, cum se face clasificarea deşeurilor şi de ce este important să le colectăm selectiv:
1. Categorii de deşeuri
Clasificarea deşeurilor se face atât în funcţie de forma în care se afla, de materialul din care sunt realizate, cât şi din punct de vedere al pericolului pe care îl prezintă pentru oameni, animale şi plante:
- Deşeuri lichide. Acestea se întâlnesc atât în cazul gunoiului din locuinţe, cât şi în cazul gunoiului obţinut în urma activităţilor industriale. Apă murdară, lichidele organice, apa ce este folosită la spălare şi chiar apă de ploaie, toate se încadrează la categoria deşeuri lichide.
- Deşeuri solide. Acestea sunt cele mai des întâlnite deşeuri şi se împart în mai multe categorii:
- Plastic. Pungi, containere, borcane, sticle şi orice alt obiect realizat din plastic se încadrează la această categorie. Plasticul nu este biodegradabil, însă multe tipuri de plastic pot fi reciclate, aşa că acesta trebuie aruncat separat.
- Hârtie şi carton. La această categorie includem ambalajele, ziarele, cutiile şi orice altceva realizat din hârtie ori carton. Ambele materiale sunt foarte uşor de reciclat, aşa că trebuie mereu aruncate separat.
- Metal. Ambalajele şi obiectele din metal sunt de cele mai multe ori reciclabile, de aceea sunt o categorie de sortare de sine stătătoare.
- Sticlă şi ceramică. Sticlă şi ceramică sunt două materiale foarte uşor de reciclat, aşa că trebuie sortate separat de celelalte tipuri de gunoi.
- Deşeurile organice. Printre deşeurile organice se număra resturile de mâncare, buruienile, florile tăiate şi alte resturi asemănătoare din grădină, dar şi cenuşa sau cărbunele. În timp, deşeurile organice sunt transformate în bălegar de către microorgansime, însă şi el trebuie sortat şi aruncat separat de celelalte tipuri de deşeuri, deoarece atunci când ajunge la groapa de gunoi poate cauza apariţia metanului, un gaz cu potenţial periculos.
- Deşeurile reciclable. Acestea sunt acele deşeuri ce pot fi folosite pentru a fi transformate în alte obiecte utile. Ele trebuie aruncate separat, pentru a fi refolosite şi a deveni din nou utile. Ca să îţi dai seama dacă un ambalaj sau produs e reciclabil, uită-te pe ambalaj după inscripţiile ce indică acest lucru.
- Deşeurile periculoase. Deşeurile toxice, corozive, radioactive sau inflamabile sunt toate considerate periculoase şi este nevoie să te informezi despre legislație atunci când trebuie să arunci astfel de resturi.
2. Colectarea selectiva a deşeurilor: de ce este atât de importantă?
Colectarea selectivă a deșeurilor nu este doar un moft, o modă, ci trebuie sa devină o activitate de rutină a societății educate din doua principale motive foarte simple: să trăim în curățenie și să diminuăm utilizarea în exces a resurselor naturale. Iată câteva argumente pentru care colectarea selectiva a deseurilor este atât de importantă:
- Gropile de gunoi sunt un potenţial pericol. Dacă deșeurile nu sunt colectate selectiv și sunt amestecate, cele reciclabile se vor contamina și vor ajunge la groapa de gunoi. Prezenţa gropilor de gunoi (în special cele neconforme) poate duce la contaminarea apei, atunci când chimicalele din gunoi pătrund în sol, iar gunoiul este responsabil de producerea de metan, un gaz ce are consecinţe nefaste atât asupra mediului, cât şi asupra oamenilor şi animalelor. Cu cât mai multe deşeuri sunt colectate selectiv şi reciclate, cu atât gropile de gunoi sunt mai puţin aglomerate şi impactul lor negativ este micşorat.
- Scad costurile. Atunci când deșeul este reciclat, costul pentru managementul deşeurilor scade, deoarece cantitatea de deșeu ce trebuie procesat la gropile de gunoi și pentru care atat mediul de afaceri cât și cetățenii plătesc, scade.
- Reducerea consumului iresponsabil de resurse. Ambalajele, produsele ajunse deșeu din aluminiu, hârtie, plastic, metal, sticlă, echipamente electrice și electronice, toate sunt realizate din materiale pentru care se consumă o cantitate imensă de resurse naturale, iar resursele naturale nu sunt nelimitate. Atunci când deșeul este reciclat, ajutăm la protejarea resurselor.
- Legea o cere. Legislaţia de mediu este foarte strictă în special cu persoanele juridice, iar managementul defectuos al deşeurilor poate duce la amenzi usturătoare. De aceea, dacă eşti, deţii sau conduci o afacere care, în activitatea sa generează deșeuri, este important să te interesezi despre gestionarea corecta a acestora.
Este important să cunoşti tipurile de deşeuri, cum se încadrează ele corect pe codurile de deșeu şi de ce este o acţiune cu un impact atât de mare colectarea selectivă corectă a deșeurilor şi reciclarea lor. Atunci când colectezi selectiv deşeurile trebuie să te gândești că te protejezi în primul rând pe tine însuți și apoi societatea și mediul înconjurător a cărei parte ești.
Sursa foto: Shutterstock.com