Reciclarea deșeurilor este, în prezent, o responsabilitate importantă pentru companii deoarece, prin acest mod, contribuie la realizarea unui viitor sustenabil, care oferă avantaje semnificative nu numai pentru bunăstarea mediului, ci și pentru succesul participanților în lumea de business. Printre deșeurile care pot fi reciclate se regăsesc și cele care au la bază cupru, un metal neferos cu o multitudine de proprietăți esențiale pentru toate industriile și tehnologiile. Din articolul următor vei descoperi în ce fel valorificarea și reutilizarea cuprului influențează viitorul planetei noastre și de ce fiecare companie ar trebui să acorde o atenție deosebită pentru reciclarea acestui material!
1. Reciclarea cuprului: metalul neferos care își păstrează proprietățile
Cuprul este unul dintre materialele care pot fi reciclate de nenumărate ori fără să-și piardă proprietățile. Cele mai semnificative calități ale cuprului se referă la faptul că acest metal:
- este un bun conductor de electricitate, dar și de căldură;
- nu este toxic pentru mediul înconjurător;
- are o rezistență ridicată;
- are proprietăți antimicrobiene;
- nu își schimbă caracteristicile în urma reciclării repetate.
Deși există deșeuri din cupru care, în general, nu pot fi reciclate, precum componentele autovehiculelor sau tigăile din cupru, există o gamă largă de obiecte, dispozitive electrice și electrocasnice care conțin cupru și pot fi reciclate, cum ar fi:
- telefoanele mobile;
- tabletele;
- laptopurile;
- aparatele de aer condiționat;
- frigiderele;
- cablurile;
- sârmele din cupru.
Fiind un deșeu neferos, asemenea zincului ori aluminiului, cuprul se colectează în containere de culoare galbenă. Însă, pentru a putea fi reciclat, cuprul trebuie:
- să nu conțină și alte elemente, precum alama sau bronzul;
- să nu fie sudat;
- să fie cât mai curat;
- să nu prezinte urme de ulei.
După colectare, dacă un dispozitiv conține cupru, acesta va fi dezmembrat și se vor extrage din el materialele care pot fi valorificate. De exemplu, în cazul electrocasnicelor, mai exact a frigiderelor, acestea conțin și elemente periculoase pentru mediul înconjurător, cum ar fi freonul, de aceea, la un centru specializat, se va extrage cuprul aflat în dispozitiv pentru a putea fi reutilizat în realizarea unor noi dispozitive.
Spre deosebire de extracția unor noi resurse de cupru, prin reciclarea acestui metal neferos emisiile de dioxid de carbon devin mai scăzute, utilizându-se mai puțină energie electrică. Astfel, prin reciclarea cuprului, companiile fac primul pas necesar pentru un viitor sustenabil caracterizat de un nivel cât mai scăzut de poluare!
2. Reciclarea deșeurilor din cupru: o soluție pentru un viitor sustenabil
Una dintre cele mai mari responsabilități ale unei companii este gestionarea și evidența deșeurilor, deoarece, prin reducerea poluării, compania contribuie la un viitor mai sustenabil și, în același timp, respectă toate prevederile menționate de legislația în vigoare.
Reciclarea deșeurilor este cea mai potrivită soluție pentru a susține o economie circulară cu efecte reduse în ceea ce privește poluarea mediului.
De exemplu, în cazul reciclării deșeurilor din cupru, specialiștii estimează că aproximativ două treimi din cuprul extras, începând cu secolul 20, este utilizat chiar și în zilele noastre! Acest fapt are o semnificație importantă: cuprul își păstrează calitățile deși este reciclat de nenumărate ori.
În plus, pentru a beneficia de un viitor sustenabil, cuprul joacă un rol important în dezvoltarea sistemelor de energie regenerabilă, fiindcă este un bun conductor de electricitate. Deci, prin reciclarea deșeurilor din cupru, companiile au o contribuție importantă atât în realizarea unor noi dispozitive electronice, cât și în crearea sistemelor necesare pentru a produce hidroenergie și energie eoliană, solară, geotermală și de biomasă!
Pentru implementarea unor soluții de mediu eficiente, este recomandat să apelezi la o echipă de consultanță de mediu care oferă cea mai bună strategie pentru compania ta. Un proces facil de colectare și de reciclare și valorificare a deșeurilor indică o organizare eficientă și importantă pentru succesul afacerii pe care o administrezi. Este important să obții profit și să ai clienți mulțumiți însă, totodată, este cazul să te gândești și la ce poți face pentru a ajuta comunitatea și pentru a pune bazele unei lumi axate pe sustenabilitate!
În concluzie, fiind prezent în nenumărate dispozitive electrice și electrocasnice, cuprul poate fi reciclat și valorificat pentru a fi reutilizat în crearea altor produse necesare progresului tehnologic. Pentru companii, dezvoltarea presupune și aspecte legate de reciclarea deșeurilor ce conțin materiale valoroase, așa cum este cuprul. Pentru a aplica cea mai potrivită strategie pentru o economie circulară, partenerul în consultanța de mediu va ține cont de nevoile companiei tale și va elabora cel mai potrivit plan în concordanță cu obligațiile prevăzute de legislație!
Sursa foto: pexels.com