Povești pozitive de mediu – Trimestrul l 2024
- Home
- Protectia mediului
- Povești pozitive de mediu – Trimestrul l 2024
Într-o lume adesea inundată de știri despre schimbările climatice, poluare și pierderea biodiversității, începutul anului 2024 a adus o rază de lumină în domeniul protecției mediului. În mijlocul provocărilor cu care se confruntă planeta noastră, luna ianuarie a fost marcată de o serie de evenimente și inițiative pozitive care au adus speranță și inspirație. De la descoperiri științifice promițătoare până la acțiuni concrete pentru conservarea resurselor naturale, aceste povestiri ilustrează angajamentul și creativitatea oamenilor în eforturile lor de a face lumea un loc mai bun pentru toate ființele vii.
Cuprins
Toggle1. Victorie istorică pentru animale: Coreea de Sud interzice producția și comercializarea de carne de câine
Parlamentul Coreei de Sud a adoptat la începutul acestui an o interdicție fără precedent privind producția și vânzarea de carne de câine.
Cu toate că doar un procentaj redus de oameni mai consumă carne de câine în Coreea de Sud, practica antică a fost supusă unei critici aspre din partea mass media străine și a apărătorilor drepturilor animalelor. În ultimii ani, tinerii din țară s-au alăturat apelurilor pentru interzicerea ei.
În data de 9 ianuarie, Parlamentul a ascultat apelurile lor. Noua lege care va intra în vigoare începând din 2027, conferă statut de ilegalitate sacrificării, reproducerii și vânzării cărnii de câine destinate consumului uman și va fi pedepsită cu închisoare de la doi la trei ani. Nu sunt prevăzute pedepse pentru consumul de carne de câine.
1.1 Cât de frecvent este consumul de carne de câine în Coreea de Sud?
Consumul de carne de câine nu este explicit interzis, dar nici legalizat în Coreea de Sud.
Studiile recente arată că mai mult de jumătate din coreeni doresc interzicerea cărnii de câine și că majoritatea nu o mai consumă, însă unul din trei coreeni se opune în continuare interzicerii, chiar dacă nu o consumă.
Activiștii și fermierii spun că sute de mii de câini sunt sacrificați pentru carne în fiecare an, dar nu există date oficiale fiabile despre amploarea exactă a industriei cărnii de câine din Coreea de Sud.
În 2022, postul național de televiziune al Coreei de Sud, KBS, a raportat că mai mult de jumătate de milion de câini erau crescuți pentru hrană în întreaga țară și că 1.600 de restaurante vindeau carne de câine.
Începând cu februarie 2022, existau 1.156 de ferme care creșteau câini pentru carne și 34 de abatoare, conform Ministerului Agriculturii, Alimentației și Afacerilor Rurale, citat de Euronews.
Va fi acordată o perioadă de grație de trei ani, pentru a permite industriei să facă tranziția și să-și închidă definitiv porțile, începând cu 2027.
1.2 Interdicția cărnii de câine în Coreea de Sud a trecut cu unanimitate de voturi
Adunarea Națională a adoptat proiectul de lege printr-un vot de 208-0. Va deveni lege după aprobarea Consiliului de Cabinet și semnată de președintele Yoon Suk Yeol, protocol considerat formalitate, deoarece guvernul susține interdicția și are cel mai greu cuvânt.
„Această lege își propune să contribuie la realizarea valorilor drepturilor animalelor, urmărind respectul pentru orice formă de viață și o conviețuire armonioasă între oameni și animale”, se declară în conținutul textului.
Proiectul de lege oferă asistență fermierilor de câini și altor persoane din industrie pentru a-și închide afacerile și a trece la alternative, însă unii fermieri care fac parte din această nișă intenționează să conteste viitoarea interdicție privind producția și vânzarea de carne de câine.
2. Bratislava: viciu transformat în infrastructură trainică
Orașul Bratislava a devenit pionier în privința unui nou mod de a recicla chiștoacele.
Compania municipală de gestionare a deșeurilor din capitala slovacă a anunțat o nouă inițiativă pentru colectarea și reutilizarea țigaretelor aruncate pe tot parcursul anului 2024.
În timpul târgurilor de Crăciun din oraș, grupul a testat containere speciale proiectate pentru a colecta atât filtrele standard de țigarete, cât și cele găsite în dispozitivele moderne de încălzire a tutunului, precum țigările electronice.
Orașul intenționează să folosească resturile de țigări aruncate, pentru a crea asfalt pentru drumuri.
Autoritățile speră că acest lucru va contribui la străzi mai curate și la o reutilizare practică a deșeurilor.
2.1 Slovacia, pionier în modul inedit de reciclare a chiștoacelor de țigară
Compania care gestionează deșeurile în orașul Bratislava, Odvoz a Likvidácia Odpadu (OLO), a declarat că va amplasa containere special concepute pentru țigările aruncate la evenimente publice începând din 2024.
În colaborare cu Consiliul Municipal Bratislava și companiile SPAK-EKO și EcoButt, OLO va ajuta la transformarea deșeurilor în asfalt pentru drumuri.
„Dacă cetățenii care participă la festivaluri, târguri sau alte evenimente urbane de acest fel aruncă mucurile de țigară într-un container special, ei vor contribui nu doar la un mediu mai curat, ci și la recuperarea materialului acestui tip de deșeu”, a declarat Martina Čechová, manager al economiei circulare la OLO, într-un comunicat de presă, citat de Euronews.
Proiectul va transforma filtrele de țigarete folosite în fibre speciale care pot deveni un adaos important pentru prepararea asfaltului de pe suprafețele drumurilor.
2.2 Slovacia este locul de origine al primului drum din lume făcut din mucuri de țigară
Deși Bratislava speră să crească cantitatea țigărilor reciclate în 2024, prin acest nou plan, nu va fi prima dată când filtrele sunt folosite pentru a face drumuri.
Există deja un drum în Slovacia realizat de EcoButt folosind țigările aruncate. Este situat în Žiar nad Hronom, într-o regiune centrală a țării, și se spune că este primul de acest fel din lume.
2.3 Cum dăunează mediului mucurile de țigară?
Încercarea de a recicla mai multe țigări aruncate ar putea avea o influență pozitivă semnificativă asupra planetei.
Țigările folosite care sunt aruncate în mediul înconjurător sunt o reală problemă, deoarece eliberează substanțe toxice care pot contamina apa, solul și ecosistemele.
Statisticile arată că doar o treime din mucurile de țigară provenite din cele aproximativ 18 miliarde de țigări fumate în întreaga lume în fiecare zi ajung într-un coș de gunoi sau de reciclare.
3. Pompele de căldură, subiectul noilor reguli de urbanism în Marea Britanie

Marea Britanie are cele mai puține pompe de căldură din Europa. Pot influența noile reguli de urbanism această situație?
Pompele de căldură sunt caracteristici comune în locuințele din țări precum Norvegia și Suedia, dar nu au o prea mare popuaritate în Marea Britanie.
Guvernul britanic a anunțat că va relaxa regulile de urbanism privind clădirile protejate din Anglia pentru a permite instalarea pompelor de căldură și a panourilor solare.
Măsurile fac parte dintr-o serie de eforturi mai ample privind atingerea obiectivelor de neutralitate climatică.
Ele au fost considerate ca fiind o soluție majoră de energie curată, dar criticate pentru a fi prea costisitoare.
3.1 De ce nu sunt populare pompele de căldură în Marea Britanie?
Pompele de căldură sunt dispozitive care preiau energia din aer, sol și apă și o transformă în căldură sau aer răcoros.
Ele fac acest lucru în cadrul celor patru faze de funcționare: evaporare, comprimare, condensare și expansiune.
Acest sistem este foarte eficient; pentru fiecare unitate de energie care intră, se obțin aproximativ trei unități de căldură.
Cu toate aceste beneficii, pompele de căldură nu au fost încă adoptate la nivel de masă, în Marea Britanie. Unul dintre principalele obstacole este mitul răspândit conform căruia pompele de căldură nu funcționează în climatul rece, în timp ce realitatea este că cele patru țări cu cea mai mare pondere a pompelor de căldură – Norvegia (60% din gospodării), Suedia (43%), Finlanda (41%) și Estonia (34%) – se confruntă cu unele dintre cele mai reci ierni din Europa.
Un studiu recent a constatat că și atunci când temperaturile se apropie de -30°C, pompele de căldură pot fi mai eficiente decât încălzirea electrică.
Noile reguli de urbanism din Marea Brianie ar putea să prevadă punerea în funcțiune a unui număr mai mare de pompe de căldură.
Relaxarea regulilor privind instalarea pompelor de căldură, a panourilor solare și a ferestrelor termopan în clădirile protejate va afecta aproape 3 milioane de proprietăți din țară.
Clădirile protejate sunt structuri de interes arhitectural sau istoric și sunt vizate de reglementări speciale ce restricționează intervențiile sau demolările.
În cadrul noului sistem, consiliile locale vor avea puterea de a acorda permisiunea pentru instalarea tehnologiilor verzi în întreaga zonă locativă.
Foto: Freepik
- Cum comunic angajamentul meu pentru mediu în mod credibil în 2026 28 august 2026
- Cum poți evalua performanța unei companii prin scorul ESG în 2026? Criterii și factori de analiză 10 august 2026
- Omnibus ESG: ce modificări aduce și cum afectează raportarea companiilor 30 iulie 2026
- Ce reprezintă certificarea ESG și cum influențează performanța sustenabilă a companiilor în 2026 13 iulie 2026
- Gaze fluorurate: Perfluorocarburi, SF6 și efectele asupra mediului 3 iulie 2026
- Ce obligații de raportare am în conformitate cu CSRD? Cum să ai o afacere profitabilă în 2026 și în viitor? 10 iunie 2026
- VSME – ce presupune standardul voluntar de raportare ESG pentru IMM-urile, afacerile mici și microîntreprinderile din România 4 iunie 2026







