Afectarea planetei, în urma a dezvoltării industriei și tehnologiei etc., este una continuă, dar implicarea unor oameni ne-a demonstrat că situația nu este nici pe departe lipsită de speranță și, chiar dacă lupta este anevoioasă, există destule motive să rămânem optimiști și să ne implicăm, la rândul nostru, ficare în parte, pentru a diminua efectele negative ale activităților umane intruzive asupra naturii.
În rândurile de mai jos, vom prezenta o serie de evenimente și întâmplări petrecute pe parcursul lunii trecute, care dovedesc faptul că motivația și conștientizarea fac minuni.
1. Fotografia anului : „Dream”, reprezentând un misterios leopard de zăpadă câștigă premiul de popularitate
Un leopard de zăpadă este protagonistul unei fotografii câștigătoare a premiului pentru cel mai bun Fotograf de natură sălbatică al anului, în cadrul Galei Premiilor „People’s Choice”, ediția 2023.
Fotograful german Sascha Fonseca s-a angajat într-un proiect pe durata a trei ani, pentru a surprinde felina într-un mod desăvârșit, pe fundalul apusului de soare în nuanțe de roz și violet.
Nu este ușor să surprinzi în mediul său natural o „fantomă a muntelui”, așa cum sunt cunoscute aceste exemplare în Himalaya indiană, mai ales fără momeală, declarat câștigătorul premiului.
2. Barajul solar din Elveția – munții și zăpada, ingredientele perfecte pentru captarea de energie solară
Un perete serpuitor format din panouri solare a fost atașat de barajul Lacului Muttsee din Elveția, ajutând populația să-și maximizeze producția de energie verde în lunile de iarnă.
La peste 2.400 de metri deasupra nivelului mării și înconjurate de vârfuri acoperite de zăpadă, cele aproape 5.000 de panouri solare ale barajului produc 3,3 milioane de kilowați-oră pe an, energie suficientă pentru a alimenta aproximativ 700 de locuințe, relatează Reuters.
3. Pompele de căldură au redus amprenta de carbon a Europei cu circa 8 milioane de tone de emisii în 2022
Anul trecut, în Europa s-a vândut un număr record de pompe de căldură. Datele pe plan local arată că trei milioane de unități au înlocuit aproximativ patru miliarde de metri cubi de gaze naturale în 2022 – echivalentul reducerii emisiilor a opt milioane de tone de gaze cu efect de seră.
Aceasta înseamnă că pompele de căldură pot cotribui la reducerea a circa 54 de megatone de CO2 sau echivalentul emisiilor anuale ale Greciei. Secretarul general al EHPA a declart că „anul 2022 a fost un an excepțional din acest punct de vedere”, citează site-ul Euronews.
4. Cel mai longeviv arici european din lume ar putea oferi o soluție pentru asigurarea viitorului speciei
Un astfel de exemplar a fost descoperit cu ocazia unui proiect de voluntariat din Danemarca.
Descoperirea postumă a fost rezultatul Proiectului Danish Hedgehog, o inițiativă științifică cetățenească, unde voluntarii au fost solicitați să colecteze arici morți, în numele cercetării și conservării.
Cercetătorii fost surprinși să descopere că vârsta unuia dintre aricii găsiți a fost evaluată la 16 ani, ceea ce îl face cel mai vârstnic arici european documentat științific descoperit vreodată.
„Dacă un arici poate ajunge la această vârstă, există încă speranță pentru specia sa”, a declarat dr. Sophie Lund Rasmussen, care a condus proiectul de cercetare, coordonat de Universitatea din Oxford.
5. Planurile de adaptare la schimbările climatice ale orașelor din Europa se îmbunătățesc, dar mai sunt încă multe progrese de făcut.
Aceasta este concluzia principală a noului studiu publicat în npj Nature Urban Sustainability, în care se evaluează cele mai recente planuri de adaptare a 167 de orașe europene. În aceste planuri, concepute între 2005 și 2020, s-a observat o creștere calitativă generală.
Analizând diferitele aspecte ale planurilor urbanistice, s-au constatat numeroase îmbunătățiri în privința stabilirii și implementării obiectivelor de adaptare la măsurile de sustenabilitate impuse de autorități. Capitala bulgară Sofia și orașele irlandeze Galway și Dublin au primit cele mai bune scoruri pentru planurile lor.
Totuși, în afara acestor exemple palpabile, s-a inregistrat doar o ușoară îmbunătățire a modului în care este monitorizată implementarea planurilor orașului și a includerii societății civile în elaborarea acestora, relatează pe larg site-ul www.carbonbrief.org.
6. Poluarea luminoasă: autoritățile londoneze solicită ca luminile să fie stinse pe timp de noapte în clădirile înalte ale orașului
Orizontul nocturn al Londrei ar putea arăta foarte diferit în curând, deoarece autoritățile orașului elaborează reguli care cer ca zgârie-norii să-și stingă luminile în timpul nopții.
Inițiativa va reduce poluarea luminoasă și va economisi energie, a declarat reprezentantul City of London Corporation, organismul de conducere al districtului financiar.
Dacă noile planuri sunt adoptate, clădirile din Square Mile – zona Londrei unde sunt grupate majoritatea clădirilor înalte – își vor stinge luminile în exces, după lăsarea întunericului.
7. Londra, repopulată de castori – aceștia ar putea proteja metroul local de inundații
Din nou, despre Londra : după patru secole, capitala Marii Britanii va redeveni habitat pentru populațiile de castori. Prezența lor este cât se poate de benefică, întrucât ar putea opri inundațiile care apar frecvent în perimetrul unei stații locale de metrou.
Vânați pe scară largă pentru blana și carnea lor, castorii au dispărut din Anglia în secolul al XVI-lea, însă, după un deceniu de programe de reproducere de succes, mamiferele semi-acvatice au fost reintroduse în mediul natural din jurul Londrei.
Rozătoarele sunt descrise drept o „specie cheie”, ceea ce înseamnă că activitățile lor de construire a barajelor aduc o contribuție esențială la biodiversitate și ajută alte specii de animale sălbatice să prospere în cadrul habitatului. Prin modelarea zonei umede, castorii pot contribui, de asemenea, la reducerea amenințării inundațiilor în lunile de iarnă și ajută la prevenirea problemelor întâlnite în mod regulat în jurul stației de metrou Greenford și a zonelor adiacente.
8. „Punctul critic”: energia regenerabilă va deveni cea mai importantă sursă de energie electrică din lume până în 2025
Potrivit Raportului din 2023, privind piața de energie electrică al Agenției Internaționale pentru Energie, 90% din cererea actuală și următorii doi ani, va fi acoperită cu ajutorul surselor de energie verde, cum ar fi cea eoliană și solară, alături de energia nucleară. Această creștere a producției înseamnă că sursele regenerabile de energie vor deveni predominante în toată lumea, în termen de trei ani – furnizând 35% din electricitatea mondială, depășind cantitatea de energie provenită de la centralele pe cărbune.
9. Câștig pentru climă: Australia blochează construirea unei mine de cărbune la 10 km de Marea Barieră de Corali
Australia a blocat o propunere pentru o nouă mină de cărbune lângă Marea Barieră de Corali.
În februarie, guvernul australian a refuzat să acorde permisiunea pentru un nou proiect termic, bazat pe exploatarea cărbunelui, chiar în largul coastei centrale a statului Queensland.
Decizia vine după valurile de proteste împotriva proiectului, care ar pune în pericol existența recifului inclus în Patrimoniul Mondial al UNCECO.
10. Economii considerabile în bani și timp pentru familiile britanice, care și-au montat panouri solare pe locuințe
În 2014, șapte locuințe sociale din Regatul Unit au fost dotate cu panouri fotovoltaice de către autoritățile locale.
În ciuda scepticismului inițial, familiile de chiriași au beneficiat de oportunitatea de a deveni prosumatori – atât producând, cât și consumând energie solară furnizată de panourile de pe acoperiș – obținând astfel acces la electricitate mai ieftină. Locatarii locuințelor sociale au împărtășit experiența comunității prin intermediul agenției de presă Euronews.