Poluarea cu mase plastice uzate afectează pământul, apele, viețuitoarele. În marea lor majoritate, deșeurile din materiale plastice ajunse în natură sunt de unică sau redusă folosință – ambalaje din plastic, pungi, paie, tacâmuri și sticle din plastic, bețișoare de urechi etc. În sol sau în ape, plasticele eliberează chimicale periculoase, suficient de puternice cât să contamineze suprafețe întinse.
Cu atât de mult plastic în jur, mediul înconjurător se degradează din toate punctele de vedere. Ce este de făcut privind poluarea cu mase plastice uzate? De unde vin cele mai multe deșeuri de ambalaje? Ce fac marile companii în acest sens?
1. Mase plastice și poluarea cu mase plastice uzate – de unde vin cele mai multe deșeuri din plastic?
Cuvântul plastic vine din greacă – plastikos – și se referă la ceva care poate fi ușor modelat. Denumite în limbaj comun plastice, ele sunt adesea materiale polimerice de natură organică, în a căror componență intră, de regulă, și alți aditivi. În majoritatea lor covârșitoare, materialele sau masele plastice, așa cum mai sunt ele cunoscute, sunt sintetice, derivate din produse petrochimice. Există, însă, și alte tipuri de plastice, realizate din materiale regenerabile.
Producția de materiale plastice în masă a luat amploare în perioada anilor ’40, dar a atins apogeul un deceniu mai târziu, în anii ’50.
Clasificare
Masele plastice se clasifică în baza mai multor criterii. Importantă este, însă, structura chimică a catenei principale a polimerului și a catenelor laterale. În funcție de acestea, ele pot fi poliuretanice, poliesterice, acrilice și halogenate.
Tipuri de mase plastice
Nu există o singură formulă prin care se fabrică materialele plastice, dar există un material de la care se pleacă, de regulă, și acesta este naftul, un produs obținut în rafinăriile de petrol.
Există mase plastice de două tipuri – termoplastice și termorigide. Plasticele din prima categorie se topesc dacă sunt încălzite. Odată ce ajung în stare lichidă și sunt fierbinți, pot fi turnate în forme ori extrudate, trase în foi sau în fire. Gălețile și sticlele sunt exemple de produse la fabricarea cărora s-au folosit mase termoplastice. Plasticele termorigide se întăresc la căldură, iar procesul de fabricație este unul diferit. Ele se mulează la rece pe formă și sunt încălzite pentru a se întări. Sunt folosite pentru a produce ambarcațiuni, bare de protecție, piese de caroserie etc.
Avantaje și dezavantaje
Dintre cele mai importante avantaje ale produselor fabricate din mase plastice sunt:
- aspectul plăcut;
- costurile reduse;
- ușurința cu care pot fi realizate;
- posibilitatea de a fi colorate sau vopsite;
- posibilitatea de a fi prinse în șuruburi și piulițe sau lipite cu adeziv;
- posibilitatea de a fi asamblate împreună cu alte tipuri de materiale – lemn, sticlă, metal, cauciuc.
Utilizări
Datorită proprietăților fizice și chimice pe care le dețin, masele plastice sunt folosite astăzi în multe industrii importante – în industria grea și ușoară la fabricarea jucăriilor, în industria alimentară la fabricarea ambalajelor/cutiilor, în industria farmaceutică la fabricarea seringilor și ambalajelor de uz sanitar, dar și în industria constructoare de mașini. Fizic, sunt dure, rezistente la rupere și căldură, sunt dense. Chimic, reacționează cu alți produși, cum sunt agenții oxidanți.
Au avantaje, dar masele plastice vin și cu dezavantaje mari. În foarte multe cazuri, acolo unde a fost posibil, materiale naturale precum lemnul, sticla, pielea, metalul, chiar fibrele naturale au fost înlocuite cu plastice. Asta se traduce într-un fenomen de poluare cu mase plastice și într-o planetă sufocată de ele.
2. Poluarea cu mase plastice și deșeuri de ambalaje din plastic – cum gestionează companiile deșeurile de ambalaje din plastic?
Imediat ce ies din uz, produsele din mase plastice se transformă în deșeuri și ajung în diverse forme și într-o cantitate nedorită, în coșurile și în gropile de gunoi sau direct în natură – în ape, în soluri, în stomacul animalelor. Fenomenul este cunoscut drept poluare cu plastic sau poluare cu mase plastice uzate și deșeuri de ambalaje din plastic.
Un lucru pe care toată lumea îl știe despre plastic este că, în mod natural, se degradează extrem de greu. Din cauza materialelor pe care le conțin, plasticele ajunse în natură au nevoie de zeci, până la sute de ani să se descompună, în funcție de condițiile de mediu (dacă sunt în apă, dacă sunt expuse la soare etc.). Acesta este, de fapt, și motivul pentru care plasticul este atât de mult utilizat la nivel mondial.
Dacă privim lucrurile din punctul de vedere al poluării cu mase plastice uzate, faptul că aceste materiale sunt atât de rezistente este o reală problemă cu care ne confruntăm în prezent.
Cantități uriașe de deșeuri de ambalaje din plastic ajung la gunoi în fiecare an, dintr-o proastă sau inexistentă gestionare. Mai clar spus, reciclarea plasticului nu este văzută ca o opțiune. Cele mai mari cantități provin de la companii care, prin natura activității, le generează. Pot fi companii producătoare sau importatoare. Indiferent de industrie sau de anvergura firmei, legea spune că orice operator economic care introduce pe piață deșeuri de ambalaje din plastic are obligația să le raporteze, să le colecteze, să le recicleze și să le valorifice până la țintele minime prevăzute în legislația în vigoare.
Asta înseamnă un proces complicat, multe hârtii de obținut, legi cu care trebuie să se țină pasul. De regulă, companiile care își iau în serios responsabilitatea față de mediu cer un audit de mediu și ajutorul unei firme autorizate pe consultanță în domeniu. Unele chiar își pasează responsabilitatea și dezvoltă o cultură proprie de responsabilitate socială CSR. În acest fel, tone de deșeuri de ambalaje din plastic și mase plastice uzate ajung să fie, anual, reciclate, nu aruncate la întâmplare.
Poluarea cu mase plastice uzate afectează pământul, apele, viețuitoarele. Dacă ai o companie cu o posibilă influență negativă asupra mediului înconjurător și înțelegi importanța reciclării deșeurilor de ambalaje din plastic pe care le generează, urmează exemplul altora și cere ajutorul specialiștilor. Lucrurile vor fi mult mai simple din acel moment!
Sursa foto: unsplash.com, pexels.com