Este deja bine știut că sănătatea și bunăstarea fizică și psihică a oamenilor, dar și a animalelor, depinde în bună măsură de viața în cadrul unui mediu curat și nepoluat. Totuși, în prezent, există tot mai multe probleme și îngrijorări legate efectele negative pe care poluarea și schimbările climatice, tot mai vizibile de la an la an, le aduc asupra întregului ecosistem și nu doar asupra populației.
Valurile de căldură, urmate de schimbări bruște și violente ale fenomenelor atmosferice, inundații, incendii masive sau furtuni extreme sunt doar câțiva factori care lovesc din plin comunitățile expuse în zonele de impact și nu numai. Alături de fenomenul schimbării climatice se declanșează o serie de alte fenomene auxiliare sau rezultante, cum ar fi schimbările în apariția și zonarea unor boli transmisibile prin diverși vectori, altă dată fără un impact semnificativ, degradarea biodiversității, a terenurilor fertile pentru agricultură, pentru a enumera doar câteva dintre acestea.
Mediul, ca întreg, este suma tuturor factorilor care acționează independent sau, dimpotrivă, ca efect al activității umane și la care este expus întregul ansamblu al biodiversității planetare. Expunerea la acești factori de stres din mediul înconjurător este o problemă deja destul de serioasă. În acest sens Organizația Mondială a Sănătății estima, într-un raport publicat în 2016, că factorii negativi de mediu sunt cauza a nu mai puțin de 12-18% din decesele înregistrate doar în zona continentului European, în cadrul acestora distingându-se cu rol majoritar, poluarea aerului.
Înțelegerea fenomenelor fizice, chimice, biologice care, în ansamblu, acționează și își pun amprenta asupra mediului, în general, este necesară pentru abordarea problemelor ce pot rezulta din această interacțiune și pentru luare măsurilor de prevenire a producerii lor. În acest sens monitorizarea factorilor de mediu este una din cele mai importante ramuri ale studiilor de impact asupra mediului care sunt obligatorii în ceea ce privește activitatea economică din orice domeniu industrial sau comercial.
1. Care sunt factorii de mediu? Analiza și cunoașterea acțiunii lor asupra mediului înconjurător
Deși termenul de ”factori de mediu” este unul destul de vag, acesta se referă, destul de clar, asupra elementelor care pot avea sau nu o natură fizică și care au un impact asupra plantelor, animalelor și a oamenilor care se dezvoltă și trăiesc într-o arie geografică supusă acțiunii acestora.
Factorii de mediu au un rol determinabil în aproape orice aspect al vieții, de la starea de sănătate la comportamente, și în orice domeniu, de la medicină pană la agricultură.
Factorii de mediu sunt de mai multe feluri și fiecare au jucat și continuă să joace un rol mai mult sau mai puțin decisiv în supraviețuirea speciilor biologice de pe cuprinsul întregii planete. Unii dintre cei mai importanți factori de mediu sunt clima, rezervele de apă și calitatea aerului. Acești trei factori, ca o primă clasificare, sunt cei care afectează aproape pe oricine și orice într-o zonă dată. Mai mult, ei interacționează reciproc și au un impact de diferite intensități unul asupra celuilalt. De exemplu, clima și poluarea aerului pot afecta calitatea rezervelor de apa ale unei populații așa cum poluarea extremă duce la modificări climatice negative.
Într-o perspectivă mai generală, factorii de mediu se pot clasifica în:
- Factori biotici
- Factori abiotici
Factorii biotici sunt reprezentați de acțiunea organismelor vii asupra mediului în tot ceea ce privește existența lor complexă precum și interacțiunile ce au loc între acestea. Factorii biotici au nevoie de nutrienți pentru a trăi, iar din perspectiva modului în care își procură aceste substanțe, se pot clasifica în trei ramuri: producători, consumatori, dezintegratori.
Organismele din categoria producătorilor se mai numesc și autotrofe deoarece au capacitatea de a-și produce materia organică nutritivă pe baza elementelor anorganice din mediu, fie cu ajutorul energiei solare (fotosinteza), fie cu ajutorul energiei eliberate de procese chimice.
Clasa consumatorilor are nevoie de organisme vii pentru consum și pentru sintetizarea nutrienților proprii. Denumite și organisme heterotrofe, acestea cuprind, în general, trei mari grupe: ierbivore, carnivore, omnivore, din aceasta din urmă categorie făcând parte și specia umană.
Dezintegratorii sau descompunătorii sunt cei care extrag materialul nutritiv din descompunerea organismelor moarte, generând, în acest proces, elementele anorganice care trec, din nou, în circuitul de consum către factorii producători, într-un ciclu perpetuu care caracterizează, de fapt, viața, în sens general și biologic.
Factorii abiotici sunt aceia care nu țin de viața biologică și nu au nevoie de extragerea de elemente sau nutrienți pentru existență, însă sunt cei care creează cadrul general fără de care viața nu ar putea exista pe planetă. Factorii abiotici se împart în două subcategorii: factori fizici și chimici.
Apa, solul, aerul și lumina Soarelui sunt elementele care compun cadrul general de apariție, dezvoltare și evoluție a vieții pe Terra.
În afară de aceste elemente, factorii fizici mai includ temperatura, presiunea atmosferică, precipitațiile, iar dintre cei chimici se pot enumera salinitatea apei și mineralele din apă și sol.
Merită menționat că unii factori de mediu, așa cum este cazul apei și aerului – ce pot deveni foarte repede negativi prin efectele poluării asupra lor, pot fi ameliorați prin intermediul interacțiunii umane, dacă se iau măsuri pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor, a calității mediului și reducerea emisiilor nocive.
În majoritatea cazurilor guvernele și administrațiile statelor iau tot mai multe măsuri pentru a reduce efectele activității economice ale societății asupra mediului. În acest sens, legislațiile de mediu sunt în continuă modificare și adaptare la noile realități. Încercând să se păstreze un echilibru între conformarea la normele de mediu impuse și continuarea unor activități necesare societății, consultanța de mediu a devenit una din soluțiile cele mai căutate pentru jucătorii din diverse ramuri industriale și comerciale.
2. Influența factorilor de mediu asupra fotosintezei și, implicit, asupra calității agriculturii în general
Creșterea plantelor și răspândirea acestora în diverse zone geografice este condiționată, în cel mai înalt grad, de factorii de mediu. O combinație nepotrivită a acestora poate interzice cu desăvârșire creșterea anumitor specii de plante într-o anumită zonă sau poate duce la dispariția altor plante care prosperă în alte condiții.
Factorii de mediu acționează în mod direct asupra plantelor fie prin eliminarea imediată (de exemplu, datorită lipsei apei din sol), fie prin slăbirea organismului plantei și deschiderea căilor de atac a bolilor și dăunătorilor.
Factorii de mediu care afectează creșterea plantelor sunt:
- Lumina
- Temperatura
- Apa și umiditatea atmosferică și a solului
- Substanțele chimice nutritive
Este importantă înțelegerea acțiunii acestor factori precum și rezultatele perturbării acestora asupra dezvoltării vieții vegetale mai ales din perspectiva agriculturii – sursa primordială de hrană a întregii populații a planetei.
Acțiunile negative ale factorilor de mediu, în mod special dezechilibrele în cantitatea și intensitatea lor, pot duce la perturbări grave în lanțul de aprovizionare a societății și la apariția subsecventă a spectrelor foametei și bolilor.
Lumina soarelui influențează în mod direct procesul de fotosinteză al plantelor, însă acest factor singular nu este suficient pentru o dezvoltare sănătoasă. Alături de lumină, temperatura mediului ambiant este cea care influențează procesele de transpirație, respirație, germinație și înflorire.
Apa sau umiditatea sunt factorii de mediu care asigură elementele chimice necesare fotosintezei și activează ca solvent pentru dizolvarea elementelor chimice nutritive – minerale și carbohidrați – pentru a fi mai ușor absorbite de plante. De asemenea, umiditatea are rol de regulator de temperatură la nivelul frunzelor plantei prin procesele de transpirație și respirație, iar apa, conținută în proporție de circa 90% de majoritatea plantelor, este mediul perfect în care au loc cele mai multe reacții biochimice.
Substanțele chimice care asigură nutriția plantelor sunt unul din factorii de mediu cruciali ca importanță pentru creșterea recoltelor. De multe ori, acest factor este confundat cu metodele de fertilizare chimice care nu sunt, totuși, decât un termen ce desemnează o oarecare suplimentare de minerale și substanțe chimice în aria de creștere a plantelor. De notat, însă, că plantele nu pot crește exclusiv cu ajutorul fertilizanților produși de om.
Se consideră că nu mai puțin de 17 elemente chimice sunt necesare pentru o creștere și o dezvoltare normală a plantelor. O parte din aceste elemente, așa cum este cazul carbonului, hidrogenului și oxigenului se regăsesc în aer și apă. Restul de 14 se află exclusiv în sol.
Dintre elementele chimice nutritive din sol, macronutrienții (azotul, potasiul, magneziul, calciul, fosforul și sulful) sunt cei folosiți în mari cantități de plante pe când micronutrienții (fierul, zincul, molibdenul, manganul, borul, cuprul, cobaltul și clorul) sunt utilizați în doze relativ mai mici. Majoritatea acestor elemente chimice sunt dizolvate în apă și absorbite în organismul plantelor prin intermediul rădăcinilor.
Orice dezechilibre care pot reduce sau opri formarea zahărului – elementul hrănitor rezultat al fotosintezei sub influența unor factori de mediu optimi – pot reduce absorbția nutrienților din sol. Astfel, planetele aflate sub stresul factorilor de mediu (temperaturi extreme, lumină solară scăzută, lipsa apei, etc.) pot atinge niveluri ridicate de deficit de nutrienți, pentru agricultura în general acesta lucru fiind o amenințare serioasă.
3. Factorii de mediu care influențează starea de sănătate a omului și a celorlalte organisme
Sănătatea omului și a celorlalte organisme vii depinde, în cea mai mare măsură, de calitatea dar și de dozajul optim al factorilor de mediu. Dezechilibrele în componența sau consistența factorilor de mediu pot duce la un impact notabil asupra fiziologiei omului, a rezistenței organismului la boli și asupra altor aspecte ale bunăstării ființei umane.
Factorii de mediu care afectează starea de sănătatea a omului sunt:
- Factorii de natură chimică
- Poluarea aerului
- Schimbările climatice și rezultatele directe ale acestora
- Apa de o calitate slabă
Factorii de natură chimică privesc expunerea organismului la acțiunea directă a elementelor chimice dispersate în mediul înconjurător sub diferite forme mai ales datorită unor substanțe de sinteză rezultate în urma activităților industriale sub diverse forme.
Poluarea aerului, tot mai accentuată pe măsură ce țările aflate în zona economiilor emergente își dezvoltă noi și noi capacități industriale, de cele mai multe ori cu un grad ridicat de poluare, constituie una din cele mai îngrijorătoare amenințări la sănătatea umană. Rolul negativ al acestui factor de mediu apare nu numai în schimbările climatice la care contribuie din plin dar și în creșterea alarmantă a nivelurilor de morbiditate și mortalitate.
Autoritățile de reglementare încearcă să prevină poluarea aerului, apei și solului de către diferiții agenți economici din sfera industrială prin impunerea efectuării de studii de impact asupra mediului necesare pentru garda de mediu, de exemplu, studii necesare unor decizii privind aprobarea demarării sau continuării activităților unor companii sau în privința aprobării unor proiecte noi cu riscuri potențiale și ulterioare în ceea ce privește poluarea.
Schimbările climatice modifică echilibrul naturii în diverse moduri care pot aduce numeroase riscuri la adresa sănătății omului și la creșterea vulnerabilității acestuia la diverse boli. Lipsa accesului la apă de calitate pentru băut este o problemă destul de spinoasă în acest moment, mai mult de 780 de milioane de oameni neavând acces la o astfel de resursă, importantă pentru o stare de sănătate bună. Mai mult, aproape o treime din populația Globului nu are acces la servicii sanitare moderne (toalete, camere de baie etc.) La slaba calitate a apei contribuie și poluarea industrială cu deversările de reziduuri toxice care ajung astfel în corpul uman.
În concluzie, factorii de mediu sunt cei care pot asigura, pe de o parte, un mediu propice dezvoltării vieții și care pot contribui la sănătatea plantelor și animalelor, iar pe de altă parte, atunci când se produc perturbări în consistența, calitatea sau intensitatea acestor, pot avea efecte deosebit de nocive asupra vieții.
Sursa foto: Unspalsh.com