Directiva cadru pentru apă – DCA 2000/60/CE 1
- Home
- Consultanta de Mediu
- Directiva cadru pentru apă –…
Aproximativ un sfert din apele subterane de pe teritoriul Europei sunt afectate de poluare, în timp ce un procentaj și mai mare al apelor de suprafață sunt poluate și ele în urma activităților umane și industriale. Din acest motiv, legislația europeană a impus anumite măsuri de protejare a apelor și de limitare a poluării acestora prin Directiva cadru a UE din anul 2000. Legislația în acest domeniu este în continuă ajustare și schimbare, pentru că implementarea unei astfel de măsuri nu este ușor de făcut, iar fiecare țară are specificul ei. În total, statele membre trebuie să asigure protecția a 110 bazine hidrografice.
1. Directiva cadru pentru apă 2000/60/ CE1, emisă de UE
Apa este una dintre cele mai importante resurse ale planetei. Corpul uman conține, în cea mai mare proporție, apă. Media de timp în care o persoană poate supraviețui fără apă este de circa trei zile. Dar viața poate fi pusă în pericol, nu doar de lipsa apei, ci și de calitatea precară a acesteia, atunci când este poluată.
Pentru asigurarea unui viitor viabil pentru viața de pe planeta Pământ, atât persoanele private, cât și companiile trebuie să prevină poluarea apelor prin aplicarea unor măsuri care să prevină contaminarea acestora cu substanțe periculoase.
Substanțele dăunătoare pânzei freatice și apelor de suprafață pot fi atât rezultatul activităților industriale sau agricole, cât și al celor gospodărești, care pot conduce la deversarea de elemente toxice în apa menajeră utilizată.
Societățile industriale sau agricole și alți operatori economici au posibilitatea de a încheia acorduri de preluare a apelor uzate cu firmele specializate în domeniu, astfel încât acestea să fie colectate și tratate corespunzător, pentru a nu deveni un pericol pentru mediul înconjurător.
Directiva 2000/60 stabilește cadrul general al politicii comunitare în domeniul apelor și le oferă statelor membre UE şi celor candidate posibilitatea de a coopera în cadrul unui parteneriat al tuturor părţilor implicate. Scopul reglementărilor este de a proteja apele interioare, subterane, de suprafață și de tranziție, prin prevenirea poluării la sursă şi pentru stabilirea unui mecanism unitar de monitorizare și limitare a surselor de poluare.
Directiva prevede un obiectiv comun pentru toate statele care o implementează, și anume atingerea „stării ecologice şi chimice bune” a apelor până în anul 2015, însă prevede și anumite derogări pentru atingerea acestor obiective până în anul 2027.
2. Directiva cadru pentru apă și legislația conexă
Directiva cadru pentru apă a Parlamentului European și a Consiliului European a fost emisă în data de 23 octombrie 2000, însă documentul inițial a suferit modificări succesive și este posibil să mai apară și altele, în funcție de evoluția situației.
De aceea, este foarte important ca instituțiile, companiile și organizațiile care operează în acest domeniu să beneficieze de o bună informare, pentru a putea pune în aplicare măsurile adecvate. Este foarte utilă în acest sens consultanța de mediu oferită de firmele de specialitate care sunt în permanență la curent cu legislația în vigoare și cu modificările sau completările aduse acesteia.
Directiva cadru pentru ape are următoarele prevederi principale, care se constituie în obligativități ale autorităților naționale:
- identificarea bazinelor hidrografice de pe teritoriul național, respectiv stabilirea zonelor terestre înconjurătoare sistemelor hidrografice în care apa urmează să se scurgă;
- desemnarea autorităților și organismelor cărora le revine competența și autoritatea de a gestiona bazinele hidrografice, conform reglementărilor UE;
- analizarea caracteristicilor și stabilirea normelor de referință pentru fiecare tip de apă (de suprafață, subterană, interioară sau de tranziție) și evaluarea și monitorizarea stării acestora;
- efectuarea de analize cu privire la activitățile umane din zonele adiacente și evaluarea posibilităților de economisire a utilizării apei consumate și utilizate de către populație;
- identificarea și înregistrarea zonelor care necesită acordarea unei atenții speciale, respectiv protejarea acestora, în special dacă apele din zonele respective reprezintă surse de apă potabilă pentru populație;
- elaborarea și implementarea planurilor de gestionare a districtului hidrografic, astfel încât să se evite poluarea apelor de suprafață, să se protejeze apele subterane și să se conserve zonele protejate, astfel încât calitatea apei să fie ameliorată;
- informarea, educarea și consultarea populației din fiecare district hidrografic, în vederea popularizării și aplicării planurilor de gestionare a apelor și de ameliorare a calității acestora.
DCA 2000/60/ CE1 vine în completarea altor legi aplicabile UE, care sunt ceva mai specifice în funcție de domeniul de activitate:
- Directiva privind apele reziduale din mediul urban (1991)
- Directiva privind nitrații (1991)
- Directiva privind apa potabilă (1998)
- Directiva privind apa pentru scăldat (2006)
- Directiva privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a deteriorării (2006)
- Directiva privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundație (2007)
- Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin (2008)
- Directiva privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei (2008)
Ceva mai recente decât acestea sunt alte două documente suplimentare:
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Plan de salvgardare a resurselor de apă ale Europei (2012);
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: Directiva-cadru privind apa și directiva privind inundațiile: măsuri pentru atingerea unei „stări bune” a apelor din UE și de reducere a riscurilor de inundații (2015).
Protejarea și conservarea resurselor acvatice ale planetei depind, în mare măsură, nu doar de legislație, ci și de punerea corectă în aplicare a acesteia. Nu în ultimul rând, este necesară și responsabilizarea tuturor factorilor implicați, de la oamenii obișnuiți și până la autorități și companii.