Dacă de-a lungul timpului foarte multe campanii de informare s-au desfășurat pentru reciclarea deșeurilor, nu toate s-au concentrat pe DEEE. Totuși, acestea sunt la fel de importante, pentru că este vorba despre cele electrice și electronice, majoritatea dintre ele conținând substanțe periculoase. De aceea, atât producătorii, cât și utilizatorii trebuie să cunoască foarte bine această problemă și să ajute la minimizarea impactului ei asupra mediului înconjurător.
1. DEEE – ce înseamnă?
DEEE este un termen mai puțin cunoscut de către persoanele fizice, însă care reprezintă o problemă reală pentru tot ceea ce înseamnă poluarea mediului înconjurător. De aceea, comercianții și producătorii ar trebui să formeze cât mai multe campanii de informare în care să prezinte publicului larg impactul acestor deșeuri asupra propriei bunăstări.
Abrevierea DEEE se referă la deșeuri electrice, electronice și electrocasnice care au ieșit din uz. Astfel de deșeuri pot funcționa pe bază de curent electric, adică sunt alimentate la o priză sau pe baterii. Printre ele se numără: telefoane mobile, gadget-uri, frigidere, televizoare, mașini de spălat rufe, fiare de călcat, computere, cuptoare cu microunde și multe altele. Practic, ele se regăsesc peste tot în casele oamenilor, în birouri sau la locul de muncă și sunt folosite pentru a îmbunătăți calitatea vieții. În momentul în care au fost scoase din uz, ele devin deșeuri.
Fiecare persoană a schimbat de câteva ori anumite electronice sau electrocasnice care s-au stricat sau învechit. Acest lucru este complet normal, însă ele trebuie gestionate și aruncate conform legilor în vigoare, pentru că sunt mult mai periculoase decât ambalajele din plastic sau altfel de deșeuri menajere.
Dacă multe persoane aruncă deșeurile DEEE la tomberon, altele le păstrează în casă, pentru că nu știu ce să facă cu ele. Chiar și acest lucru este contraindicat. Ele conțin substanțe periculoase, care afectează mediul înconjurător și calitatea vieții, iar depozitarea lor neatentă poate afecta aceste aspecte.
De asemenea, multe dintre aceste deșeuri de echipamente electrice și electronice conțin și metale prețioase, așa cum sunt aurul, argintul, cuprul, platina, dar și plastic sau aluminiu și multe altele. Reciclarea corespunzătoare înseamnă refolosirea lor ca materie primă secundă, ceea ce duce la protejarea mediului, printre altele. Așadar, orice echipament pe bază de curent electric sau baterii care funcționează cu un cablu sau o placă de circuit, devine la un moment dat deșeu DEEE și trebuie să ajungă la reciclat.
Substanțe pe care le conțin deșeurile DEEE:
- agenți frigorifici;
- fier;
- spumă;
- plastic;
- cupru;
- condensatori;
- plăci cu circuite imprimate;
- cabluri electrice;
- aluminiu;
- ulei;
- staniu;
- nichel;
- cauciuc;
- motoare/transformatoare;
- pulbere fluorescentă;
- mercur.
De asemenea, în casele multor români există încă echipamente electrice și electronice vechi, fabricate până în anul 1987, iar acestea conțin compuși bifenili policlorurați (PCB). Se găsesc în aparate precum: televizoare, mașini de spălat, hote, lămpi și multe altele, iar acest compus este extrem de nociv. PCB-ul este letal în doze ridicate, afectează aparatul reproducător, sistemul imunitar, ficatul, glanda tiroidă, mucoasa gastrică, ganglionii limfatici, tubul digestiv și multe altele.
Bateriile și acumulatorii sunt DEEE?
Chiar dacă sunt foarte des asociate bateriile cu astfel de deșeuri, ele nu sunt DEEE. Acestea se numesc DBA-uri, adică Deșeuri de Baterii și Acumulatori, ceea ce înseamnă că trebuie colectate și reciclate separat. De asemenea, este indicată extragerea lor din jucării sau alte aparate înainte ca acestea din urmă să fie aruncate sau depozitate în containerele de reciclare. Pentru a fi sigur că anumite echipamente sunt DEEE, caută semnul de tomberon tăiat cu un X mare.
2. Deșeuri electrice și electronice – clasificare: de câte tipuri sunt?
Orice echipament care funcționează cu un circuit electric este DEEE, însă pentru o mai bună înțelegere a lor este necesară o clasificare, atât a produselor, cât și a deșeurilor acestora.
CLASIFICARE EEE
Echipamentele electrice, electronice și electrocasnice se împart în diferite categorii, înainte ca ele să devină deșeuri.
- Aparate de dimensiuni mici (până în 50 de cm);
- Aparate de dimensiuni mari (peste 50 de cm);
- Aparate de transfer termic;
- Echipamente de telecomunicații de dimensiuni mici (până în 50 de cm);
- Aparate cu ecrane (cu o suprafaţă mai mare de 100 de cm2);
- Lămpi.
CLASIFICARE DEEE
Pentru a fi cât mai clar, echipamentele care funcționează pe bază de câmpuri electromagnetice sau curenți electrici, indiferent de tipul lor și care au o tensiune continuă sunt EEE, iar ulterior devin deșeuri DEEE. Dacă energia produselor este dată de o baterie, o priză sau un panou solar este mai puțin important. Ceea ce contează este dacă echipamentele sunt pe bază de electricitate sau nu. Dacă răspunsul este da, atunci li se aplică aceeași descriere.
În acest moment există 10 categorii de DEEE:
- Echipamente casnice de dimensiuni mari;
- Echipamente casnice de dimensiuni mici;
- Aparate de iluminat;
- Dispozitive medicale;
- Aparate de telecomunicații și aparate informatice;
- Echipamente sportive și de agrement și jucării;
- Echipamente de control și de monitorizare;
- Aparate care servesc consumul larg;
- Distribuitoare automate;
- Unelte electronice și electrice (excepție fac cele industriale de dimensiuni mari).
Aceste categorii de mai sus reprezintă aproape 90% din ceea ce înseamnă EEE și deșeurile acestora. Din păcate, la nivel global, doar 20% dintre ele ajung să fie reciclate, chiar dacă majoritatea dintre ele pot fi supuse acestui proces.
Oamenii trebuie să înțeleagă cât de importantă este pentru mediul înconjurător, pentru economia lumii, dar și pentru sănătatea umană reciclarea acestor deșeuri. Din ele se pot recupera metale prețioase și pot fi eliminate cele care pun în pericol natura înconjurătoare. De exemplu, mercurul, freonul, plumbul sau nichelul sunt doar câteva dintre componentele periculoase care se regăsesc în aparatele de uz casnic. Atunci când ele intră în contact cu pânza freatică nu doar că dăunează întregului ecosistem, dar pun și viața oamenilor în pericol, provocând afecțiuni și tulburări ale organismului uman.
Depozitarea lor la groapa de gunoi nu va face decât ca acest proces să devină unul foarte rapid. De exemplu, freonul este un gaz cu efect de seră, care duce la degradarea stratului de ozon. Mai mult decât atât, unele componentele din calculatoare sunt izolate cu substanțe ignifuge bromurate, atât de cunoscute pentru problemele pe care le provoacă memoriei și funcționării normale a tiroidei la oameni. Același lucru se poate spune și despre mercurul care se regăsește în diferite echipamente. El cauzează probleme rinichilor și sistemului nervos.
Toate aceste probleme, dar și altele, pot fi evitate prin colectarea DEEE-urilor și reciclarea lor corespunzătoare. De asemenea, acele metale prețioase și rare regăsite în diferite aparate se află într-un număr limitat pe Pământ. Ele trebuie recuperate pentru a fi refolosite.
Unele studii demonstrează că dintre toate produsele EEE puse pe piață, mai puțin de jumătate ajung să fie colectate. Încurajator este faptul că toate cele colectate sunt reciclate și valorificate. În ceea ce privește România, lucrurile nu stau foarte bine la acest capitol, pentru că țara reușește să recicleze cu mult sub media europeană. De aceea, atât companiile, cât și persoanele fizice trebuie să lucreze împreună pentru ca schimbarea să fie una semnificativă.
3. Colectare DEEE – cum se reciclează
Deșeurile electrice, electronice și electrocasnice reprezintă aproximativ 6% din ceea ce înseamnă deșeurile unei comunități, iar acest procentaj nu este deloc unul mic. Pentru a putea pune procesul de reciclare a DEEE-urilor în mișcare, oamenii trebuie să înțeleagă cum funcționează el.
Așadar, deșeurile de echipamente electrice și electronice care nu mai funcționează sau care s-au învechit nu trebuie aruncate la pubela de gunoi, dar nici depozitate în vecinătate. Colectarea trebuie să fie făcută cât mai corect, pentru a putea proteja mediul înconjurător, fauna, flora și viața oamenilor, dar și resursele naturale ale Pământului de potențialul toxic pe care îl au.
Metalele grele și periculoase nu afectează doar solul ci pot fi eliberate și în apă sau aer. Dacă acest proces nu este întrerupt, riscul de a apărea efecte dăunătoare pe termen lung este foarte mare. Atât apa, cât și hrana oamenilor și a animalelor sau aerul pe care îl respiri vor avea de suferit. De aceea, legea interzice aruncarea deșeurilor de tip DEEE împreună cu cele menajere și încurajează selectarea, colectarea și reciclarea lor, pentru că au un grad ridicat de reutilizare, de aproximativ 90%.
RECICLARE DEEE – cum se face?
În primul rând, se realizează colectarea deșeurilor electrice și electronice în funcție de tipul lor: echipamente casnice de dimensiuni mari, mici, IT, unelte electrice și multe altele. După acest pas, urmează extragerea acelor metale periculoase și componente care pot afecta sănătatea umană și mediul înconjurător.
Acum, fiecare echipament depoluat va fi dezmembrat fie manual, fie automat. Acest pas este important, pentru că se identifică și se extrag compușii omogeni care se vor folosi în fabricarea altor echipamente. Aceștia reprezintă materii prime secundare.
Unele dintre cele mai populare aparate care trec prin acest proces sunt cele din zona IT, în special calculatoarele, pentru că recondiționarea lor duce la reutilizarea acestora. Procesul este unul care ajută nu numai mediul înconjurător, ci și calitatea vieții oamenilor din mediile defavorizate, care primesc aceste echipamente cu ajutorul ONG-urilor.
De asemenea, componentele alese în urma reciclării DEEE-urilor pot fi folosite și în alte industrii, lucru ce susține economia globală.
- blocul motor al mașinilor folosește fierul reciclat din DEEE;
- caloriferele sunt fabricate din aluminiu și cupru valorificat;
- plasticul ajută la fabricarea diferitelor aparate care îl conțin, așa cum sunt frigiderele;
- instrumentele muzicale sunt confecționate din plasticul fiarelor de călcat sau a cafetierelor;
- componentele din echipamentele de comunicații și IT sunt folosite pentru fabricarea altor aparate de același fel;
- aurul, argintul, nichelul, cuprul și alte metale prețioase regăsite în telefoanele mobile se folosesc în confecționarea bijuteriilor, pieselor auto sau plăcuțelor de înmatriculare.
De asemenea, alte aparate așa cum sunt aspiratoarele, filtrele de cafea sau mașinile de spălat sunt transformate în fracții de sticlă, plastic, metale și multe altele, la fel și televizoarele vechi și ecranele acestora.
4. Ce trebuie să știe agenții economici despre DEEE
Responsabilitatea pe care o au agenții economici nu este deloc lipsită de importanță, în ceea ce privește reciclarea DEEE. În plus, legislația de mediu se schimbă foarte des și, cu siguranță, nu îți dorești să treci cu vederea anumite aspecte sau obligații care apar. Mai mult decât atât, legile sunt de multe ori neclare și greoaie, ceea ce înseamnă că interpretarea și implementarea corectă a lor este o necesitate pentru fiecare business.
Colectarea selectivă a deșeurilor DEEE este valabilă atât pentru casă, cât și pentru locul de muncă. Nerespectarea acestor legi poate atrage după sine amenzi destul de costisitoare, mai ales pentru firme. De aceea, una dintre soluțiile la care poți apela este externalizarea responsabilităților de mediu, ceea ce te va scăpa de riscul amenzilor din cauza necunoașterii legilor specifice.
Fie că produci, distribui sau vinzi echipamente EEE, eliminarea și tratarea lor corespunzătoare nu iese de sub atribuțiile companiei tale. De asemenea, există un registru național în care firma trebuie înscrisă atunci când activează în domeniul DEEE. Mai mult decât atât, trebuie depuse periodic rapoarte care să ofere detalii despre cantitatea aparatelor puse pe piață și vândute. Chiar și distribuitorii trebuie să se alinieze anumitor legi.
Așadar, deșeurile DEEE sunt extrem de importante și impactul pe care îl pot avea asupra mediului înconjurător și asupra vieții oamenilor și animalelor nu trebuie trecut cu vederea. Ia în considerare informațiile și sfaturile de mai sus și nu ezita să conduci o afacere sustenabilă și să duci o viață sănătoasă.
Surse foto: Unsplash.com, Shutterstock.com