Produse neconforme – ce sunt, care este procedura de retragere și cum pot fi gestionate în mod responsabil?
Ca țară ce face parte din Uniunea Europeană, România a adoptat o serie de legi în ceea ce privește protecția consumatorilor. Astfel, furnizorii de bunuri și servicii trebuie să se asigure că nu vând sau comercializează produse neconforme sau nesigure și să fie foarte atenți atunci când fabrică produsul final sau când importă produse destinate comercializării. Aceștia vor răspunde pentru orice neconformitate a produsului și vor suporta cheltuielile de returnare sau reparații în cazul în care ajunge la consumator. De aceea, fluxul de producție trebuie să respecte toate standardele și cerințele legale și să asigure conformitatea produselor, dar și o procedură adecvată în cazul apariției unor neconformități în urma controlului, auditului sau la reclamația clientului. Mai mult decât atât, o altă problemă care trebuie gestionată corespunzător este cea legată de managementul deșeurilor ce provin din produsele neconforme, astfel încât să nu existe consecințe negative asupra mediului.
Cuprins
Toggle1. Ce este un produs neconform și ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi această denumire?
O definiție a produsului neconform poate fi: acel produs ale cărui caracteristici nu îndeplinesc una sau mai multe din cerințele specificate. Este important ca produsele neconforme să fie identificate și controlate pentru a preveni utilizarea sau livrarea acestora în următoarele etape ale lanțului de producție.
Produsul neconform poate fi detectat ca urmare a unui incident specific care a apărut în timpul desfășurării proceselor de producție. După identificare, acesta trebuie să fie izolat de restul produselor și să fie luate măsuri pentru prevenirea utilizării. În unele cazuri, produsul neconform poate fi remediat prin corecții ale procesului tehnologic sau prin alte metode, dar înregistrarea acestuia se va face într-un registru de neconformități. O altă sursă de identificare poate fi și reclamația primită din partea consumatorilor, atunci când produsul neconform ajunge la aceștia. Dacă este identificat de către client, produsul neconform se tratează conform modalităților de rezolvare a unei reclamații.
Cauzele care generează neconformități sunt de mai multe feluri. De exemplu, după faza de lucru în care se află un produs, neconformitățile pot apărea la recepția mărfii, la manipulare, la depozitare sau la pregătirea și la livrarea produselor. Alte cauze pot fi legate de mașini și echipamente defecte, neatenția, instruirea necorespunzătoare a personalului firmei sau verificarea și monitorizarea necorespunzătoare a produselor.

Iată câteva situații de neconfomitate a produselor:
- Acestea nu pot fi utilizate în scopurile pentru care au fost create.
- Nu respectă calitatea, funcționalitatea sau alte caracteristici corespunzătoare.
- Nu sunt conforme cu descrierile producătorului și nu posedă calitățile necesare.
Neconformitățile pot fi de două tipuri:
- Substanțiale – produsele nu sunt conforme cu cerințele din reglementările aplicabile.
- Nesubstanțiale – se referă la folosirea sau aplicarea incorectă a marcajului CE sau a altor marcaje de conformitate.
Marcajul CE este acel simbol prin care se confirmă faptul că un produs este conform cu cerințele prevăzute în legislația Uniunii Europene. Prin aplicarea acestui marcaj, producătorul declară pe propria răspundere că produsul este conform. Certificarea CE se obține în urma depunerii unui dosar tehnic care cuprinde informații prin care se atestă că produsele respectă cerințele esențiale.
O altă modalitate de a asigura calitatea și siguranța produselor este prin standardizare. Standardele sunt impuse de către Uniunea Europeană și au rolul de a contribui la protecția sănătății oamenilor și a mediului.
2. Care este procedura de retragere pentru produsele neconforme?
Supravegherea pieței este realizată de autorități competente, cu rolul de a monitoriza respectarea reglementărilor legale privind conformitatea produselor. În cazul în care se constată că un produs este neconform, acestea trebuie să ia măsurile necesare în vederea îndeplinirii conformității. Acțiunile în acest sens diferă de la un caz la altul iar organele competente pot solicita producătorului sau altei părți responsabile pentru introducerea pe piață a produsului să realizeze conformitatea. De asemenea, în unele situații, introducerea pe piață sau punerea în funcțiune poate fi restricționată total.

Organele de control trebuie să colaboreze cu producătorii sau cu reprezentanții acestora pentru a preveni introducerea pe piață sau punerea în funcțiune a produselor neconforme, dar și pentru informarea consumatorilor cu privire la toate aspectele ce țin de sănătate și siguranță. Se poate dispune chiar și distrugerea produselor neconforme sau retragerea certificatelor emise ale producătorului respectiv.
Atunci când există dovezi că un produs care a ajuns pe piață nu satisface cerințele privind siguranța sau calitatea, este inițiată procedura de retragere și informată autoritatea competentă. De exemplu, în cazul produselor alimentare, inspectorii trebuie să se asigure că operatorul economic respectă legislația în vigoare și că întreprinde o procedură de retragere corectă prin câteva acțiuni specifice:
- realizarea trasabilității produsului neconform;
- informarea privind stocul existent pe piață;
- modul în care vor fi gestionate produsele retrase;
- dovada încheierii procesului de retragere.
Așadar, în cazul constatării neconformității unui produs se vor lua măsurile necesare pentru asigurarea conformității sau pentru retragerea acestuia, în funcție de gradul de neconformitate. Dar, până la intrarea pe piață, operatorii economici care au un sistem de management al calității implementat desfășoară mai multe acțiuni pentru a asigura calitatea produselor sau serviciilor furnizate și pentru a ține sub control neconformitățile:
- Analizarea produselor neconforme descoperite la recepția acestora de la furnizor și identificarea cauzelor care au dus la neconformitate.
- Stabilirea modului de tratare a produselor neconforme în funcție de problemele identificate.
- Implementarea măsurilor corective, dar și a acțiunilor preventive care să elimine cauzele.
- Verificarea rezultatelor și a eficienței acțiunilor întreprinse.
Toate aceste acțiuni urmăresc câteva obiective importante, și anume:
- Identificarea și izolarea produselor neconforme pentru a preveni intrarea pe piață a acestora.
- Eliminarea consecințelor pe care le poate avea un produs neconform în cazul în care acesta ajunge la consumator.
- Diminuarea efectelor negative asupra clienților, dar și asupra performanței organizației.
3. Produsele neconforme și gestionarea deșeurilor

Produsele neconforme înseamnă că acestea nu îndeplinesc anumite condiții specificate, prin absența lor sau prin abaterea de la ele. Măsurile corective impun fie asigurarea conformității, fie retragerea produsului, în funcție de fiecare situație în parte. O problemă legată de produsele neconforme care nu mai pot fi folosite este găsirea unor soluții potrivite pentru managementul acestora și pentru gestionarea deșeurilor, astfel încât posibilele consecințe asupra mediului să fie diminuate cât se poate de mult. Conform standardelor internaționale de calitate, există câteva măsuri care pot fi adoptate în cazul produselor neconforme.
3.1. Produsele neconforme și posibile consecințe asupra mediului dacă ajung deșeuri
Deșeurile reprezintă un exces de materiale generate de activitățile umane. Cu alte cuvinte, este tot ceea ce nu mai este necesar și a fost aruncat. La fel se întâmplă și în cazul produselor neconforme care pot deveni deșeuri de mediu. Când vine vorba de consecințele negative ale deșeurilor asupra mediului, emisiile de gaze cu efect de seră care provin din descompunerea acestor resturi sunt cel mai mare risc și unul dintre principalii factori care contribuie la schimbările climatice. Cantitatea tot mai mare de deșeuri produse în societatea modernă are efecte nocive uriașe asupra mediului. Fără un program de gestionare a deșeurilor, industriile care produc masiv contribuie la distrugerea acestuia.
Iată câteva din posibilele consecințe:
- Poluarea terenurilor ori de câte ori deșeurile ajung pe sol deoarece gunoaiele se descompun în timp și se infiltrează în pământ. Acest lucru înseamnă că toate zonele din jur absorb poluarea și devin periculoase pentru oameni și animale.
- O problemă uriașă care rezultă din deșeuri este contribuția pe care o au acestea asupra climei globale. Deșeurile contribuie la gazele care îngroașă stratul de ozon. Acesta, la rândul său, are efecte negative asupra climei prin ridicarea nivelului mării și topirea calotelor glaciare. De aici și schimbările climatice care au provocat o creștere treptată a frecvenței fenomenelor meteorologice extreme și a dezastrelor naturale.
- Deșeurile contribuie la schimbările climatice globale care modifică dimensiunea habitatelor de care animalele au nevoie pentru a supraviețui.
Așadar, cantitatea de deșeuri generată afectează mediul în mai multe moduri. Pe lângă contribuția sa la agravarea crizei climatice, există și efecte negative asupra faunei sălbatice și a mediului natural, dar și asupra sănătății oamenilor. Prin urmare, este importantă tratarea și eliminarea deșeurilor în mod corespunzător astfel încât să nu se polueze mediul și să nu se creeze pericole pentru sănătatea oamenilor. Un alt motiv pentru o bună gestionare a acestora este că ajută la economisirea resurselor. Refolosirea, reutilizarea, colectarea și reciclarea materialelor și a produselor neconforme cât mai mult posibil este o măsură eficientă în acest sens. Toate aceste acțiuni sunt comportamente durabile și joacă un rol important în implementarea strategiilor și politicilor în acest domeniu.
Pentru a evita și diminua posibilele efecte nocive asupra mediului, este necesară o strategie de control a produsului neconform prin identificare, evaluare, tratare și stabilirea unor acțiuni de corecție sau de prevenție. Neconformitățile pot fi depistate la recepția produselor de la furnizori, pe întreg fluxul procesului de execuție, în timpul auditurilor sau atunci când un client sau mai mulți reclamă produsul. În urma identificării acestora, pot fi stabilite practicile adecvate de tratare a produselor neconforme.
3.2. Gestionarea deșeurilor corespunzătoare produselor neconforme
În foarte multe situații, produsele neconforme care nu mai pot fi folosite ajung deșeuri, de aceea un bun management al acestora este absolut necesar, dar și obligatoriu prin lege. Deoarece activitățile umane generează cantități foarte mari de deșeuri de toate tipurile, a fost necesară implementarea unor măsuri care au ca scop protejarea mediului înconjurător. În cadrul companiilor, evidența gestiunii deșeurilor trebuie realizată de către persoane instruite, cum ar fi un responsabil de mediu sau un departament specializat pe probleme de mediu. Astfel, operatorii economici primesc sprijinul necesar pentru evaluarea corectă a consecințelor pe care le are activitatea lor asupra mediului și pentru identificarea soluțiilor potrivite.
Atunci când un produs este neconform, sunt găsite cele mai bune soluții pentru rezolvarea problemei apărute, dar și pentru evitarea apariției neconformităților constatate. Deciziile se iau de către persoanele cu autoritate dintr-o firmă și pot include:
- Returnare la furnizor în cazul aprovizionării cu produse neconforme.
- Utilizarea produsului și încadrarea lui în altă treaptă calitativă atâta timp cât nu sunt afectate caracteristicile importante ale acestuia.
- Distrugerea produselor neconforme.
- Folosire în alte scopuri.
Din perspectiva protejării mediului înconjurător, cea mai bună soluție este ca produsele neconforme să devină resurse și să fie reintegrate în procesele de producție viitoare în măsura în care acest lucru este posibil. De asemenea, aceste măsuri reprezintă un plus pentru orice organizație deoarece costurile cu depozitarea, transportul sau cu materiile prime vor fi optimizate. Valorificarea produselor neconforme se poate face în urma unei evaluări interne realizată de un specialist în domeniu, care va propune soluții personalizate pentru gestionarea deșeurilor. Acest proces începe cu un audit de mediu, prin care sunt identificate și corectate, dacă este cazul, anumite tehnici și metode. Soluțiile propuse sunt adaptate obiectivelor companiei și urmăresc stabilirea unui traseu sustenabil pentru produse și strategii eficiente pentru gestionarea deșeurilor.
Problema produselor neconforme și gestionarea acestora, astfel încât să nu ajungă deșeuri care să dăuneze mediului înconjurător, necesită proceduri bine stabilite pentru reciclare, compostare, reintegrare în ciclul de producție sau distrugere controlată a acestora. Acest lucru are ca scop o colectare selectivă și eficientă a produselor, asigurând în același timp protecția mediului înconjurător.
Industrializarea și creșterea nivelului de trai au dus la generarea unor cantități impresionante de deșeuri care, din păcate, afectează mediul înconjurător prin schimbările climatice, prin efectele lor negative asupra faunei și florei și, în cele din urmă, prin consecințele asupra sănătății noastre. Însă, companiile nu se confruntă doar cu problema gestionării deșeurilor, ci și cu dificultatea identificării unor soluții eficiente în ceea ce privește managementul produselor neconforme, care nu mai pot fi folosite. De aceea, este necesară aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru a asigura conformitatea cu standardele, dar și pentru a îndeplini obiectivele de sustenabilitate ale întreprinderilor. Loturile de produse neconforme trebuie identificate și apoi tratate în funcție de fiecare situație în parte. Acestea sunt fie reutilizate în alte scopuri, fie distruse în mod controlat prin echipamente speciale.
Sursa foto: pexels.com, freepik.com
- Cum comunic angajamentul meu pentru mediu în mod credibil în 2026 28 august 2026
- Cum poți evalua performanța unei companii prin scorul ESG în 2026? Criterii și factori de analiză 10 august 2026
- Omnibus ESG: ce modificări aduce și cum afectează raportarea companiilor 30 iulie 2026
- Ce reprezintă certificarea ESG și cum influențează performanța sustenabilă a companiilor în 2026 13 iulie 2026
- Gaze fluorurate: Perfluorocarburi, SF6 și efectele asupra mediului 3 iulie 2026
- Ce obligații de raportare am în conformitate cu CSRD? Cum să ai o afacere profitabilă în 2026 și în viitor? 10 iunie 2026
- VSME – ce presupune standardul voluntar de raportare ESG pentru IMM-urile, afacerile mici și microîntreprinderile din România 4 iunie 2026






