ESRS – Standardele europene de raportare a sustenabilității în contextul CSRD

Cadrul legal al ESRS și relația directă cu directiva CSRD

Adoptarea Standardelor Europene de Raportare a Sustenabilității (ESRS) derivă direct din cerințele instituite prin Directiva (UE) 2022/2464 privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă (CSRD), care a intrat în vigoare la 5 ianuarie 2023. Aceasta reprezintă o revizuire substanțială a normelor referitoare la raportarea informațiilor non-financiare în Uniunea Europeană, consolidând obligațiile de transparență ale entităților juridice și extinzând sfera de aplicare a reglementărilor în materie de sustenabilitate. Astfel, ESRS constituie instrumentele tehnice prin care sunt operaționalizate și implementate aceste dispoziții, asigurând o raportare standardizată, comparabilă și verificabilă la nivel european.

În temeiul CSRD, entitățile supuse acestei directive au obligația legală de a întocmi și publica rapoarte de sustenabilitate în conformitate cu ESRS, ceea ce instituie o relație de interdependență între cadrul normativ primar (directiva) și standardele de aplicare. O corelare de acest tip urmărește garantarea unei metodologii unitare și armonizate pentru raportarea non-financiară, facilitând comparabilitatea și accesibilitatea informațiilor de către investitori, autorități de reglementare și alte părți interesate.

Sursa foto: Shutterstock.com

În primă instanță, un element central al ESRS, fundamentat în cerințele CSRD, este principiul dublei materialități, care impune obligația de a analiza și raporta impactul bidirecțional dintre activitățile economice ale unei entități și factorii de sustenabilitate. Astfel, entitățile trebuie să evidențieze nu doar modul în care operațiunile lor influențează mediul și societatea, ci și felul în care schimbările climatice, reglementările ESG și alte riscuri de sustenabilitate le pot afecta performanța financiară și modelul de afaceri. Practic, o abordare integrată oferă o imagine detaliată și completă asupra poziției entității în raport cu riscurile și oportunitățile sustenabilității, facilitând evaluarea impactului economic pe termen mediu și lung.

Pe de altă parte, ESRS sunt structurate în două categorii principale:

1. Standardele transversale, aplicabile tuturor entităților raportatoare și care stabilesc principiile generale, structura raportării și cerințele privind dublă materialitate.

2. Standardele tematice, care reglementează obligațiile de raportare cu privire la aspecte specifice de mediu, sociale și de guvernanță (ESG). Acestea acoperă domenii esențiale precum schimbările climatice, biodiversitatea, drepturile omului, condițiile de muncă și etica în afaceri.

Altfel spus, arhitectura normativă a ESRS reflectă abordarea cuprinzătoare impusă de CSRD, care urmărește includerea tuturor dimensiunilor relevante ale sustenabilității în cadrul raportării corporative. Ca urmare, entitățile raportatoare trebuie să adopte o metodologie extinsă de colectare și analiză a datelor, capabilă să răspundă cerințelor impuse de ESRS în mod exhaustiv și precis.

Aplicarea ESRS se impune a fi graduală, cu prevederi tranzitorii menite să asigure o tranziție sustenabilă pentru entitățile raportatoare. Conform calendarului de implementare, obligațiile de raportare vor deveni aplicabile progresiv, în funcție de dimensiunea și tipologia entităților, oferindu-le acestora un interval de adaptare rezonabil. Cu toate acestea, pentru a evita riscurile de neconformitate și eventualele sancțiuni, este esențial ca întreprinderile să inițieze demersurile de pregătire din timp, asigurându-se că mecanismele interne de colectare și verificare a datelor sunt conforme cu noile cerințe normative.

Rezumând cele expuse mai sus, adoptarea și implementarea ESRS nu doar că răspunde unei obligații legale imperative, ci și facilitează accesul companiilor la capitaluri sustenabile, îmbunătățește poziționarea acestora în raport cu investitorii și reduce riscurile juridice asociate nerespectării reglementărilor în vigoare.

Structura și componentele principale ale ESRS

Structura Standardelor Europene de Raportare a Sustenabilității (ESRS) este concepută pentru a asigura un cadru normativ clar, cuprinzător și armonizat, facilitând conformitatea entităților raportatoare cu cerințele impuse de Directiva privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă (CSRD).

După cum am menționat anterior, ESRS sunt structurate în două categorii esențiale: standarde transversale și standarde tematice, fiecare având un rol determinant în definirea obligațiilor de raportare și în conturarea unei metodologii unitare de colectare și prezentare a informațiilor relevante.

Standardele transversale au caracter general și sunt aplicabile tuturor organizațiilor, indiferent de domeniul de activitate. Acestea se împart în ESRS 1: Cerințe generale, care stabilește principiile de bază privind raportarea conform ESRS, și ESRS 2: Prezentări generale, care instituie obligațiile de prezentare pentru informațiile legate de mediu, aspectele sociale și guvernanță, practic, standardele ESRS 1 și 2 definesc principiile fundamentale, inclusiv aplicabilitatea conceptului de dublă materialitate, procesul de determinare a informațiilor semnificative și cerințele generale privind coerența și verificabilitatea datelor raportate.

Pe lângă acestea, standardele tematice sunt structurate în trei piloni principali — mediu, social și guvernanță —reflectând o abordare exhaustivă asupra sustenabilității corporative. În domeniul mediului, standardele ESRS vizează raportarea impactului asupra schimbărilor climatice, poluării, utilizării resurselor de apă și marine, biodiversității și ecosistemelor, precum și gestionării resurselor în economia circulară. Aceste prevederi impun obligația întreprinderilor de a furniza date concrete privind emisiile de gaze cu efect de seră, strategiile de reducere a poluării, utilizarea eficientă a resurselor și măsurile implementate pentru protejarea ecosistemelor.

În ceea ce privește dimensiunea socială, standardele ESRS reglementează aspecte ce privesc forța de muncă proprie, condițiile de muncă ale lucrătorilor din lanțul valoric, impactul activităților economice asupra comunităților afectate și relația cu consumatorii și utilizatorii finali. Obligațiile de raportare vizează dezvăluirea informațiilor referitoare la respectarea drepturilor omului, egalitatea de șanse, siguranța și sănătatea în muncă, precum și măsurile de prevenire a impactului negativ asupra grupurilor vulnerabile.

Dimensiunea guvernanței este reglementată printr-un set distinct de cerințe care vizează integritatea și conduita în afaceri, gestionarea riscurilor, structura de guvernanță corporativă, etica și conformitatea cu normele legislative și de reglementare. Mai mult de atât, dispozițiile impun companiilor obligația de a dezvălui informații privind politicile anticorupție, mecanismele de guvernanță internă și strategiile de management al riscurilor non-financiare, contribuind astfel la consolidarea unui climat de afaceri bazat pe transparență și responsabilitate corporativă.

Conceptul de dublă materialitate în ESRS

Dublă materialitate constituie un principiu esențial în structura normativă a Standardelor Europene de Raportare a Sustenabilității (ESRS), determinând extinderea obligațiilor de raportare nefinanciară și integrarea acestora într-o metodologie de evaluare bidimensională. Conform acestui cadru, entitățile raportatoare trebuie să analizeze și să comunice informații din două perspective distincte: materialitatea impactului și materialitatea financiară, fiecare având implicații specifice asupra transparenței corporative și a conformității cu Directiva (UE) 2022/2464 privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă (CSRD).

Prima dimensiune, materialitatea impactului, vizează obligația întreprinderilor de a identifica, evalua și publica efectele substanțiale ale activităților economice asupra mediului, societății și guvernanței corporative. Aplicarea acestui principiu presupune raportarea detaliată a externalităților semnificative, inclusiv a emisiilor de gaze cu efect de seră, gestionării resurselor naturale, condițiilor de muncă și respectării drepturilor fundamentale. Pentru asigurarea unei informări coerente, entitățile trebuie să utilizeze metodologii de cuantificare adecvate, capabile să reflecte impactul real și potențial al operațiunilor desfășurate.

În paralel, materialitatea financiară se concentrează asupra modului în care riscurile și oportunitățile asociate factorilor ESG influențează performanța economică a entității. Evaluarea trebuie să acopere implicațiile asupra modelului de afaceri, fluxurilor financiare, stabilității operaționale și accesului la capital, având în vedere că investitorii și instituțiile de credit utilizează din ce în ce mai frecvent criterii de sustenabilitate în deciziile lor strategice. Implementarea unei astfel de analize permite anticiparea vulnerabilităților generate de reglementările de mediu, schimbările climatice sau cerințele sociale în continuă evoluție.

Prin integrarea principiului dublei materialități în procesul de raportare, întreprinderile nu doar că își îndeplinesc obligațiile de conformitate, ci și își consolidează mecanismele de gestiune a riscurilor și oportunităților. În plus, extinderea cadrului de raportare contribuie la o mai mare transparență în relația cu investitorii și autoritățile de reglementare, reducând riscurile juridice și sporind gradul de pregătire pentru provocările impuse de tranziția către o economie sustenabilă.

Implementarea ESRS – Pași și considerații practice

Sursa foto: Shutterstock.com

Deși presupune o provocare semnificativă din perspectiva restructurării mecanismelor de raportare, demersul adoptării ESRS constituie și o oportunitate strategică pentru optimizarea practicilor de management al sustenabilității și alinierea la standardele impuse de Directiva (UE) 2022/2464 privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă (CSRD).

Pentru asigurarea unei implementări conforme și eficiente, este esențială aplicarea unei metodologii structurate, bazate pe evaluarea exhaustivă a obligațiilor de raportare și a impactului acestora asupra proceselor interne. Un prim demers fundamental constă în aprofundarea cadrului normativ al ESRS, prin analiza detaliată a celor 12 standarde sectoriale agnostice, care includ două standarde transversale și zece standarde tematice.

O etapă critică în procesul de implementare este evaluarea materialității, realizată în conformitate cu principiul dublei materialități impus de ESRS. Această analiză trebuie să includă atât dimensiunea impactului, care vizează efectele activităților economice asupra mediului și societății, cât și dimensiunea financiară, prin care se stabilește măsura în care factorii ESG influențează performanța economică și sustenabilitatea modelului de afaceri. În vederea garantării unei evaluări obiective și pertinente, este imperativă implicarea părților interesate relevante, atât la nivel intern (management, departamente operaționale, guvernanță corporativă), cât și la nivel extern (investitori, autorități de reglementare, parteneri de afaceri ori firme de consultanță de mediu – cum este Stratos).

Ulterior, se impune realizarea unei analize a decalajelor între practicile existente de raportare și cerințele ESRS, identificând sectoarele unde sunt necesare ajustări, dezvoltarea de noi proceduri sau implementarea unor sisteme avansate de colectare și verificare a datelor. Rezultatele acestei analize constituie fundamentul unui plan de conformitate, care trebuie să includă măsuri concrete de aliniere, alocarea resurselor necesare și stabilirea responsabilităților specifice în cadrul organizației.

Din punctul de vedere al unei afaceri, aplicarea corectă a tuturor acestor etape într-o manieră riguroasă asigură conformitatea cu standardele europene și consolidarea capacității organizaționale de gestionare a riscurilor și oportunităților asociate sustenabilității, facilitând accesul la finanțare responsabilă și îmbunătățirea relațiilor cu părțile interesate relevante.

Perspective de viitor legate de ESRS

Dinamica reglementărilor în materia raportării de sustenabilitate conturează un viitor al Standardelor Europene de Raportare a Sustenabilității (ESRS) caracterizat prin adaptabilitate, extindere sectorială și interoperabilitate sporită. Uniunea Europeană își consolidează eforturile în direcția instituirii unui cadru normativ care să răspundă exigențelor specifice ale diverselor industrii, facilitând totodată convergența cu standardele internaționale. În cazul entităților economice care operează în România, anticiparea acestor modificări și integrarea progresivă a cerințelor emergente constituie un imperativ strategic în contextul alinierii la noile paradigme de guvernanță corporativă.

Unul dintre pilonii centrali ai dezvoltării ESRS îl reprezintă elaborarea standardelor sectoriale specifice, un demers inițiat de European Financial Reporting Advisory Group (EFRAG) în vederea completării cadrului normativ general. Aceste reglementări vor introduce cerințe de raportare adaptate particularităților fiecărui domeniu de activitate, depășind abordarea actuală bazată pe standarde sectoriale agnostice. Conform proiecțiilor actuale, se preconizează publicarea a aproximativ 40 de standarde dedicate unor industrii cu impact semnificativ asupra sustenabilității, inclusiv sectoarele energetic, extractiv, transporturi, agricultură și producție industrială. Practic, adoptarea unui sistem de raportare sectorial diferențiat va permite o analiză mai detaliată a externalităților asociate fiecărui model de afaceri, determinând un grad sporit de transparență și responsabilitate corporativă.

În paralel, cadrul normativ va include standardele dedicate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), o inițiativă menită să asigure proporționalitatea obligațiilor de raportare. Procesul legislativ în curs prevede două categorii distincte: un set de cerințe simplificate aplicabil IMM-urilor listate, care vor beneficia de un regim de conformitate adaptat dimensiunii și capacității operaționale, respectiv un standard opțional destinat IMM-urilor nelistate, care vor putea adopta în mod voluntar un cadru structurat de raportare a sustenabilității. Această flexibilitate reglementară va facilita integrarea IMM-urilor în tranziția către un sistem economic mai sustenabil, fără a impune o sarcină administrativă excesivă.

O dimensiune esențială a viitorului ESRS vizează armonizarea cu standardele internaționale de raportare, un proces care urmărește creșterea interoperabilității și comparabilității între diferitele cadre normative utilizate la nivel global. Comisia Europeană, în colaborare cu EFRAG, intensifică eforturile de aliniere a ESRS cu standardele elaborate de International Sustainability Standards Board (ISSB) și Global Reporting Initiative (GRI), în vederea standardizării informațiilor relevante pentru investitori și părțile interesate transnaționale. Sincronizarea reglementărilor va reduce redundanțele de raportare pentru entitățile multinaționale și va contribui la consolidarea unei arhitecturi normative globale coerente în materie de sustenabilitate.

În consecință, adoptarea unui cadru de raportare dinamic și adaptabil, consolidat prin aceste inițiative legislative, reflectă tranziția către o guvernanță corporativă responsabilă și bazată pe criterii obiective de sustenabilitate. Pentru entitățile economice care operează în România, alinierea la aceste standarde nu constituie doar o obligație de conformitate, ci și un instrument strategic de optimizare a managementului riscurilor ESG, atragere a finanțărilor sustenabile și creștere a competitivității pe piețele internaționale. Pe măsură ce ESRS va continua să evolueze, întreprinderile care adoptă o abordare proactivă vor dispune de avantajul unei tranziții fluide către noile cerințe de raportare, consolidându-și poziția într-un mediu economic tot mai orientat către responsabilitate și transparență.

Referințe:

1. European Financial Reporting Advisory Group (EFRAG), Sustainability reporting;

2. European Union, Corporate sustainability reporting;

3. Global Reporting Initiative (GRI), GRI Standards;

4. International Sustainability Standards Board (ISSB), IFRS Sustainability Standards.