Acte necesare magazin mixt – obținerea autorizațiilor și pașii pentru deschiderea magazinului
- Home
- Avize si Autorizatii
- Acte necesare magazin mixt – obținerea autorizațiilor și pașii pentru deschiderea magazinului
Dacă un antreprenor își dorește să deschidă o astfel de afacere, prima întrebare este, cu siguranță, ce autorizații trebuie pentru un magazin alimentar. Actele necesare deschiderii unui magazin mixt sunt o parte foarte importantă, care trebuie pusă la punct chiar la începutul demersurilor, pentru ca totul să decurgă conform planurilor. Mai jos găsești informații utile care te vor ajuta cu siguranță în deschiderea afacerii.
Cuprins
Toggle1. Autorizații pentru un magazin alimentar mixt – cum se obțin
După ce te-ai asigurat că ai spațiul necesar desfășurării activității, trebuie să te asiguri că vei avea un stoc minim de produse. De exemplu, comercializarea alimentelor presupune deținerea a trei secțiuni distincte în interiorul magazinului: una pentru vânzarea de produse, alta pentru depozit, iar cea din urmă reprezentând vestiarul și baia angajaților.
Este foarte probabil ca aici acordul de preluare al apelor uzate să se numere printre autorizațiile de funcționare a magazinului alimentar de care ai nevoie. De asemenea, există și alte reguli de igienă pe care trebuie să le respecți, mai ales în cazul unui magazin mixt.
Atunci când vine vorba despre autorizațiile necesare pentru un magazin alimentar, se poate alege ca formă juridică SRL sau PFA. Pentru a obține toate autorizațiile necesare trebuie să ai cel puțin doi angajați, coduri CAEN bine stabilite, contract cu o firmă de salubrizare, stingătoare și personal bine instruit în legătură cu procedurile de urgență și protecția muncii.
2. Acte necesare pentru deschiderea unui magazin mixt

Ca acte necesare pentru a deschide un magazin mixt, vei avea nevoie de:
- Certificat Constatator emis pentru punctul de lucru în care să se autorizeze activitatea specificată în codul CAEN. Pentru un magazin mixt, aceste acte necesare reprezintă autorizația de funcționare din punct de vedere al protecției muncii, mediului, sanitar și sanitar-veterinar. Se depune o declarație pe propria răspundere la Oficiul Registrului Comerțului. Atenție: pentru un magazin cu o suprafață mai mare de 400 mp, este nevoie de o autorizație de mediu.
- Înregistrare sanitar-veterinară – aceasta trebuie obținută în cazul în care, în baza declarației pe proprie răspundere de mai sus, magazinul este atestat sanitar-veterinar. Aceste autorizații necesare pentru deschiderea unui magazin alimentar se obțin de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
- Acord de funcționare dat de Primărie – se obține de la Primăria de care aparține amplasarea magazinului.
- Analiza de risc la securitatea fizică.
- Personal angajat calificat – angajații trebuie să dețină calificarea necesară, să aibă o diplomă de absolvire a unei instituţii de învăţământ preuniversitar și doi ani vechime în această meserie de lucrător comercial.
De asemenea, în funcție de caz, mai poate fi nevoie de:
- Certificat de urbanism
- Aviz de mediu
- Autorizație de construcție
- Aviz de securitate
- Autorizarea mijloacelor de publicitate
- Autorizaţia de comercializare a seminţelor
- Licență neexclusivă de comunicare publică a muzicii în scop ambiental
- Autorizație pentru amplasarea camerelor audio/video
- Contract cu o firmă de pază
- Acord de acces în zona drumului
De asemenea, este foarte important să te asiguri că activitatea desfășurată este în conformitate cu etica mediului și respectă toate prevederile legale în acest sens. Atenție, totuși, pentru că legislația este una greoaie și neclară, iar majoritatea firmelor au nevoie de specialiști în domeniu pentru a interpreta și implementa corect obligațiile pe care o activitate trebuie să le îndeplinească. În plus, nerespectarea contribuțiilor sau a raportărilor către instituții atrage după sine amenzi foarte mari, de ordinul zecilor de mii de lei. Astfel, dacă o activitate este complexă din acest punct de vedere și are ca rezultat afectarea mediului, cel mai bine este să se apeleze la servicii de consultanță de mediu, pentru a se putea evita orice penalizare.
Așadar, acestea sunt autorizațiile necesare pentru deschiderea unui magazin alimentar mixt. Ia în considerare informațiile de mai sus și asigură-te că ai totul pus la punct!
Sursă foto: Unsplash.com.
- Ce este bilanțul de mediu și când devine necesar pentru o companie 8 septembrie 2026
- Cum comunic angajamentul meu pentru mediu în mod credibil în 2026 28 august 2026
- Cum poți evalua performanța unei companii prin scorul ESG în 2026? Criterii și factori de analiză 10 august 2026
- Omnibus ESG: ce modificări aduce și cum afectează raportarea companiilor 30 iulie 2026
- Ce reprezintă certificarea ESG și cum influențează performanța sustenabilă a companiilor în 2026 13 iulie 2026
- Gaze fluorurate: Perfluorocarburi, SF6 și efectele asupra mediului 3 iulie 2026
- Ce obligații de raportare am în conformitate cu CSRD? Cum să ai o afacere profitabilă în 2026 și în viitor? 10 iunie 2026






