Avize pentru construcția unei case – informații pentru profesioniștii implicați în acest proiect
- Home
- Avize si Autorizatii
- Avize pentru construcția unei case – informații pentru profesioniștii implicați în acest proiect
Construirea unei case este un demers major, reprezentând unul dintre cele mai importante proiecte abordate în viața unei familii. Pe lângă aspectele propriu-zise de ridicare a locuinței, este necesară trecerea printr-o etapă de pregătire administrativă și legală, executată de profesioniști precum arhitecții și proiectanții, care constă în realizarea documentației obligatorii pentru legalitatea procesului. În cadrul acestei documentații, un rol semnificativ este reprezentat de avize, care sunt prevăzute în legislația statului român, oferite de autoritățile competente, fără de care proiectul nu ar putea fi finalizat conform tuturor regulilor.
Articolul următor vine în ajutorul profesioniștilor din domeniul construcțiilor care sunt implicați în proiectarea și construirea unei locuințe sau ansamblu de locuințe și care trebuie să întocmească dosarul cu documente care să le permită derularea propriu-zisă a proiectului. Astfel, vei afla care sunt principalele tipuri de avize solicitate și vei putea consulta câteva sfaturi utile, care să ușureze demersul obținerii lor.
Cuprins
Toggle1. Avizele necesare pentru construirea unei case
Etapa premergătoare construcției unei case, indiferent de locul în care aceasta va fi plasată, este cea de întocmire a documentației, care să dovedească viabilitatea proiectului și respectarea legislației în vederea ridicării unei construcții sigure pentru persoanele ce o vor ocupa, dar și pentru mediul înconjurător. Autoritățile competente ale statului român, care își desfășoară activitatea în această instanță solicită prezența diverselor tipuri de avize, printre care se remarcă unele mai des solicitate.
În funcție de împrejurări (locul în care va fi ridicată casa, existența sau inexistența utilităților, plus alte aspecte specifice), autoritățile statului român pot solicita un număr mai mic sau mai mare de avize, dintre care se remarcă unele care sunt cel mai des cerute:
- Avizul cu privire la alimentarea cu energie electrică (viitorul proprietar trebuie să dovedească existența accesului la această utilitate);
- Un document obligatoriu este avizul de mediu, prin intermediul căruia se dovedește luarea tuturor măsurilor necesare cu privire la protejarea mediului înconjurător;
- Avizul de la Apele Române;
- Avizele pentru utilități (gaze naturale, alimentare cu apă și canalizare, salubrizare, telefonie);
- Avizul cu privire la prevenirea și stingerea incendiilor;
- Aviz transport urban.

Poză de Estefania Cortes pe Unsplash
În anumite cazuri, atunci când locuința va fi ridicată în anumite zone speciale (protejate, istorice etc.) este posibilă solicitarea unor avize suplimentare, precum cele de la Departamentul cultelor, Poliție, Pompieri.
2. Sfaturi utile pentru obținerea avizului de mediu și a altor autorizații pentru construirea unei case
Etapa premergătoare ridicării casei, cea a realizării documentației necesare, poate fi complicat de realizat, motivele ținând atât de birocrația apreciabilă, cât și de timpul necesar pentru parcurgerea corespunzătoare a tuturor pașilor. În majoritatea cazurilor, acest demers cade în sarcina firmei implicate în finalizarea proiectului, angajații acesteia (proiectant, arhitect, șef de șantier etc.) putând lua în considerarea câteva sfaturi utile în vederea ușurării procesului:
- Un element esențial este cunoașterea cerințelor locale. Pornindu-se de la ideea că fiecare localitate poate avea propriile reguli și reglementări cu privire la construcții, este utilă o documentare anterioară în ceea ce privește regulile de urbanism (zone de construcție, dimensiuni minime și maxime în funcție de curte, regimul de înălțime, tipul de arhitectură etc.);
- De un real ajutor este colaborarea cu firme specializate în consultanță arhitectonică sau de mediu. Cea din urmă garantează obținerea tuturor documentelor, ca de exemplu autorizația de mediu, un act solicitat obligatoriu, care dovedește respectarea tuturor condițiilor pentru eliminarea riscurilor asupra mediului înconjurător;
- Multe dintre avize pot fi obținute doar în urma plății unor taxe și costuri administrative, așa că este utilă stabilirea unui buget în acest sens;
- În multe cazuri, timpul necesar pentru obținerea tuturor avizelor este destul de lung, așa că este indicat ca demersul să înceapă de la sfârșitul toamnei și începutul iernii, pentru ca până la debutul sezonului de construcții (martie, aprilie), toate documentele necesare să fie eliberate de autorități;
- Comunicarea cu autoritățile locale este importantă, pentru că elimină riscul apariției unor situații dificile, care presupun întârzieri majore și cheltuieli suplimentare. Comunicarea deschisă și transparentă asigură evitarea unor astfel de situații nedorite;
- În multe împrejurări apare necesitatea unor ajustări sau modificări ale planurilor, așa că pregătirea în acest sens trebuie să fie una permanentă. Deschiderea și adaptabilitatea sunt două elemente ce asigură succesul.
În concluzie, profesioniștii implicați în construirea unei locuințe sigure și care să nu dăuneze mediului înconjurător trebuie să intermedieze obținerea tuturor avizelor necesare, prevăzute în legislația specifică a statului român.
- Cum comunic angajamentul meu pentru mediu în mod credibil în 2026 28 august 2026
- Cum poți evalua performanța unei companii prin scorul ESG în 2026? Criterii și factori de analiză 10 august 2026
- Omnibus ESG: ce modificări aduce și cum afectează raportarea companiilor 30 iulie 2026
- Ce reprezintă certificarea ESG și cum influențează performanța sustenabilă a companiilor în 2026 13 iulie 2026
- Gaze fluorurate: Perfluorocarburi, SF6 și efectele asupra mediului 3 iulie 2026
- Ce obligații de raportare am în conformitate cu CSRD? Cum să ai o afacere profitabilă în 2026 și în viitor? 10 iunie 2026
- VSME – ce presupune standardul voluntar de raportare ESG pentru IMM-urile, afacerile mici și microîntreprinderile din România 4 iunie 2026






